Pentru ca-s uituca de profesie, poate n-ar strica sa pun negru pe alb niste informatii despre cum decurg lucrurile, in caz ca…
Vestea rea: n-am reusit inca sa-mi fac nici un fel de analize. Romania pitoreasca si grija ei pentru viitorul propriu… Nu sunt fonduri, astepti. Ca toate analizele costa destul de multicel si e extrem de frustrant sa faci totul pe bani din buzunar, dupa atatia ani de contributii la stat.
Vestea buna: ma simt bine. Cu exceptia unei pubertati manifestate ad-hoc pe jumatatea stanga a fetei mele (?!) si a gustului neplacut pe care il am permanent in gura, nu ma pot plange de absolut nimic. Nu sunt nici excesiv de somnoroasa, asa ca nici nu s-ar zice ca am (inca) un secret.
Vestea… controversata: trebuie sa invatam amandoi un alt fel de-a face dragoste. Pentru ca cel putin eu sunt super-constienta de viata de dinauntru si am senzatia aiuritoare ca parca ne priveste cineva de-acolo, de ma simt mai jenata decat atunci cand ne faceam de cap in casele parintilor nostri. In plus, trebuie modificat dramatic ritmul, intensitatea si tot ceea ce insemna in mintea mea o partida reusita. Nu pentru ca mi s-ar fi indicat in mod special asa, nu pentru ca as avea dureri, ci pentru ca asa simt ca trebuie sa fie. Mai responsabil, ca nu mai suntem doar noi doi.
Pofte n-am, ba dimpotriva. Mananc putin, numai ce consider ca mi-ar placea, ceea ce nu e cea mai fericita combinatie de nutrienti. Dar incep sa cred ca organismul are mecanismele lui reglatoare si intelepciunea lui si ca stie el ce face. Deocamdata, fructe la greu – e prima masa a zilei, pentru ca nu ma atrage nimic altceva, pe motiv ca nu e suficient de usoara si de curata mancarea. In rest, ma atrag carbohidratii – paine prajita, biscuiti. Dar sunt foarte departe de orgiile pe care eram in stare sa le fac impreuna cu prietenii mei carbohidrati, deci as zice ca intr-adevar cele doua inimi si-au gasit o intelepciune comuna.
Apa nu beau aproape deloc, adica foarte-foarte putina, pentru ca are un gust rau. Mai combin cu sirop, dar nu e cea mai fericita idee, pentru ca siropurile alea au zahar. Oricum, pofta de dulce s-a evaporat fara drept de apel, ceea ce nu poate decat sa ma incante maxim. Primul simptom: cand nu m-am putut convinge sa bag in gura o lingurita dintr-un tort facut de mine, dupa o reteta la care am visat o saptamana pana sa am timp s-o fac si care, zice-se, a fost chiar mai bun decat tortul de nunta. Pur si simplu nu ma puteam convinge sa deschid gura ca s-o mestec si inghit.
Una peste alta, toate-s bune. Momentan, si spiritul e pozitiv. Nu stiu daca de la hormoni sau de la faptul ca incep sa ma obisnuiesc cu gandul ca urmeaza niste schimbari serioase in viata mea. Dar am acceptat ideea – chiar daca nu stiu in detaliu ce vor insemna schimbarile astea – si se pare ca incep sa ma pregatesc pentru a face fata cu brio.
Si-am marele noroc sa am alaturi un barbat care, prin tot ceea ce este, m-a convins sa accept ideea de a avea copil.
Ce poate fi mai frumos de-atat?
