Noaptea tarziu. Steluta culcata langa mine, cu capul pe umarul meu.

– Sa nu mai faci alt bebelus, mami.

Pipai mental cearceaful – eram sigura ca-i ud leoarca de sange, am simtit clar cum a rasucit cutitul in rana.

-Nu mai fac alt bebelus, Mara…

Ceva din vocea mea o face sa-ntrebe:

-Ti-ai dori, mami?

Ii raspund asa cum imi raspund si mie. Cu sinceritate. Ca vreau si ca nu vreau. Ca-mi doresc, dar cred ca-s prea batrana. Adica – acum nu-s batrana, pot face un bebelus. Dar cand ea si cu bebelusul vor fi mari, vom avea nevoie de multi bani pentru o multime de lucruri. Haine, scoala, activitati… Si ca mi-e teama ca n-o sa avem destui bani pentru amandoi.

Ma asculta cu rabdare, fara sa ma intrerupa. Si-apoi imi frange inima:

-Mie nu-mi trebuie bani, mami. Imi iau din casa mea de marcat.

Greutatea capului ei mic pe umarul meu imi alina si-mi starneste durerea celuilalt umar, cel singur si gol.

Si mai tarziu in noapte, tatal stelutei si cu mine ne strangem in brate ca niste naufragiati si plangem amandoi lipsa noastra de indrazneala si teama de-a strica binecuvantarea pe care o avem dorindu-ne mai mult.