Loading...

Oana Moraru: “Autonomizarea timpurie, cel mai pretios dar al parintilor pentru copii”

Conferinta Oana Moraru

Conferinta Oanei Moraru de sambata nu putea avea un titlul mai bun de-atat: “Scoala de ieri, copilul de azi, lumea de maine”. Tributari ai educatiei formale si informale a generatiei noastre, ne vedem siliti de sistemul de invatamant sa ii intoarcem pe copii intr-o scoala de secol XIX. Dar lumea de maine a inceput deja si singura sansa pe care o au copiii nostri de a fi contemporani integrati in prezentul lor este sa ne asumam rolul de parteneri de cunoastere mult dupa ce intra in institutiile de invatamant. Cu atat mai mult cu cat copiii intra in scoala la 5 ani si un pic, e vital sa le fim alaturi pentru cei 7 ani de acasa. Si chiar mai mult de atat!

Dintr-un motiv nelamurit si pentru mine, n-am realizat in mod constient cat de mult influenteaza educatia oferita de parinte capacitatea de a valorifica sistemul de invatamant pentru obtinerea succesului scolar. Si, din ce spunea Oana Moraru, nu-s singura care nu vede legatura dintre jocurile, intamplarile si ocaziile de invatare care apar inainte de 2 ani si capacitatea de a functiona cu toate motoarele a viitorului adult.

Dar rezilienta in fata problemelor si a subiectelor dificile din scoala se antreneaza lasand copilul sa incerce din nou si din nou sa refaca turnul de cuburi. Anduranta la examene si provocarile vietii se construieste lasandu-l sa-si nimereasca gura cu lingurita singur, dupa ce si-a varat-o in nas ori in obraz de zeci de ori. Rabdarea se antreneaza zilnic, in situatii care pentru adulti par banale, dar sunt tot atatea lectii valoroase pentru copii. Si rabdarea se antreneaza cel mai bine exersand asteptarea, amanarea, izbucnirea de frustrare si cresterea graduala a autocontrolului atunci cand puiul cere un pahar de apa si adultul il amana pana cand copilul isi ia soarta in maini si se serveste singur. Relatia cu sinele incepe inca de la primul plans, cand se invata increderea – pentru ca mama si tata sunt acolo sa aline, dar si gustul furiei, al tristetii, al dezamagirii ori al invidiei – cand parintii trebuie  “sa tina spatiul” pentru copiii lor. Adica sa-i sustina in explorarea in profunzime a trairilor, pana la capat, pentru a invata impreuna ca si cel mic este capabil sa faca fata dificultatilor si ca se poate redresa dupa orice durere.

Pana la urma, succesul – chiar si cel scolar – e influentat decisiv de caracter. Iar acesta se formeaza continuu acasa, din prima zi de viata si mult dupa prima zi de scoala. Intre 0 – 6 ani e si cel mai usor sa o facem, pentru ca atunci copiii sunt eminamente curiosi, vor sa invete, vor sa inteleaga, sunt un izvor nesecat de intrebari si sunt atenti in mod natural la raspunsuri. Este intervalul de varsta in care trebuie incurajata formarea unor retele neuronale specifice si valorificate ferestrele de invatare:

  • inteligenta emotionala si dezvoltarea sociala – se formeaza intre 0 – 4 ani – iar parintii si educatorii au un rol esential in dezvoltarea lor prin moderarea interactiunilor sociale ale celor mici
  • limbajul – se formeaza intre 0 – 2 ani – iar aici mama are o contributie fundamentala la capacitatea viitorului adult de a intelege si de a utiliza limbajul ca pe un instrumentar de mare precizie, prin care sa-si reprezinte lumea si sinele si sa-si poata exprima cu acuratete trairile; conteaza incredibil de mult bogatia vocabularului, oferirea de sinonime, jocul contextual cu diminutivele si augmentativele, incarcarea suplimentara de sens a cuvintelor prin mimica si intonatia asociate vorbirii si umorul
  • operatiile gandirii cu relatia cauza-efect si rezolvarea de probleme – intre 0 – 4 ani – iar pentru stimularea lor sunt ocazii nenumarate, pretutindeni – la groapa cu nisip, unde copilul experimenteaza legatura dintre apa turnata in nisip si stabilitatea constructiei, la provocarea de a-si distribui jucariile in maini, buzunare si geanta mamei astfel incat sa ajunga cu toate acasa

Succesul scolar nu e un indicator de mare precizie al succesului in viata. Dar il poate precede si sustine daca e construit pe temelia corecta. Si e surprinzator ce sta, de fapt, la baza reusitei in scoala:

  • abilitatile fizice: starea de sanatate, tonusul, motricitatea grosiera si fina, coordonarea, echilibrul – toate potentate la maxim numai prin joaca activa, eminamente fizica, prin luarea in stapanire a propriul corp, de la informatiile oferite de cele 5 simturi la antrenarea vederii periferice si a reflexelor rapide intr-un banal joc de-a prinselea; nu ca as fi dus lipsa de motive, dar accentul pus de Oana Moraru pe importanta miscarii m-a facut sa ma simt privilegiata ca steluta il are pe Lucian la indemana pentru a face sport; pentru a performa intelectual, copiii au nevoie de o postura corecta, de coordonare complexa intre membrele corpului, de viteza de reactie, de plamani cu capacitate pulmonara buna si de anduranta, competitivitatea si cooperarea incurajate de sport
  • abilitatile socio-emotionale: imaginea de sine, conectarea cu ceilalti, rolul in grup, reglarea impulsurilor si a emotiilor – si aici rolul parintilor este decisiv, pentru ca increderea in sine se formeaza din validarea, confirmarea si sustinerea parintilor, din recunoasterea fatisa a valorii si individualitatii copilului si din medierea conflictelor ce par a nu fi rezolvate social acceptabil chiar de catre copii
  • atitudinea fata de invatare: curiozitatea, rezilienta, dorinta de a finaliza, dorinta de a finisa, nivelul de harnicie, implicarea, responsabilitatea – pentru a fi exersate, e nevoie ca parintii sa renunte la comportamentul super-protectiv care ii priveaza pe copii de ocazii de invatare si sa aiba incredere ca cei mici au capacitatea de a invata si de a se dezvolta in aceste directii inca de mici, nu doar dupa ce intra in sistemul de invatamant

Se vede treaba ca nu mai e suficient sa ne livram copiii la gradinita si la scoala si sa-i luam de acolo spalati, frezati, educati si cu palmaresul de buline si premii numai bune de decorat livingul in care primim musafirii. Se vede treaba ca si dupa 6 ani e tot datoria noastra sa-i crestem, sa ii ghidam, sa le dam reperele morale si culturale care ii vor ajuta sa navigheze prin viata mult dupa ce vor fi uitat ceea ce memoreaza mecanic in 12 – 16 ani de scoala. Aceia dintre noi care cauta o cale de a integra scoala de stat romaneasca in propriul sistem de educatie au la indemana putine optiuni:

  • de la 0 ani pana la finalul gimnaziului, ne putem baza pe solutii alternative si educatie informala – ne luam copiii si cutreieram cu ei muzeele, planetariile, expozitiile de arta, salile de teatru si spectacolele de dans folcloric, cumparam si construim machete de tancuri ori scheletul uman, bantuim padurile si campurile in cautare de exemplare pentru ierbare, le dam intalnire cu orice sursa de informatii care sa le hraneasca aviditatea de a sti, curiozitatea naturala, dorinta de a intelege, orice tip de pasiune si impartasim cu ei bucuria de a afla, cot la cot si umar la umar, fara a fi vreo clipa didactici, sustinand inclinatiile celor mici si adaugand valoare cunostintelor prezentate in scoala; este o perioada in care se bun bazele gusturilor si preferintelor si e deosebit de important sa-i ‘diversificam’ cultural, inainte de a-i premia pentru recitarea tablei inmultirii ori pentru reproducerea unor replici in limbi straine
  • de la gimnaziu in sus, ii ajutam sa inteleaga si sa jongleze in favoarea lor cu dublul standard din scoala si familie – le explicam ‘regulile jocului’ si-i incurajam sa bifeze cerintele scolii, in vreme ce le sustinem in toate formele apetitul real pentru invatare, prin orice metoda pe care scoala de secol trecut nu o poate face

Dupa conferinta Oanei Moraru, imi dau seama ca si eu am subestimat varsta prescolara. Desi sunt mandra pana-n panzele albe de vocabularul si naturaletea in utilizarea limbajului de care da dovada steluta, se pare ca m-am culcat pe urechea lui “las’ ca are ea vreme sa invete” in privinta abilitatilor si domeniilor de invatare pe care nu le urmareste in mod innascut – abilitatile motrice, stiintele exacte. Si ma vad incurajata in a-i oferi sansa de a se forma prin frecarea directa cu realitatea – pentru ca protectionismul ori lipsa de timp care m-au facut pana acum sa-i inchei pana si pantofii cu arici trebuie sa inceteze, daca vreau sa-si pastreze caracterul puternic cu care s-a nascut.

Mi-ar fi placut sa inregistrez video toata conferinta: a fost un potop de informatii pe care simt ca as vrea sa le reiau de cateva ori, sa le ramific, sa aprofundez. Dar am ramas cu esenta, cred eu: ca responsabilitatea de a forma oameni adaptati zilei de maine, cu gandire plastica si autocritica, antrenati in a cadea si a se redresa reinventandu-se, de a naviga cu discernamant prin abundenta de informatii neverificate, de a trai impacati in pielea lor si de a straluci exact acolo unde le-a fost menit sa o faca, responsabilitatea aceasta este in primul rand a parintilor, si abia apoi a scolii. Si ca-i de datoria noastra sa le dam cel mai valoros dar: autonomia timpurie.

 

Facebook Comments

Comments

comments

You might also like

Comments (2)

  • codruta 1 year ago Reply

    iti multumesc din suflet pentru acest articol, am sa il citesc si recitesc eu, am o teama atata de mare fata de sistemul de invatamant, fata de pietrele puse in carca copiilor

    Dana Ganja 1 year ago Reply

    Si eu am aceeasi teama, Codruta! Pentru ca sistemul e asa cum e – rigid, anacronic si uniformizator – se cam impune sa le oferim copiilor si alternative. Pentru ca avem bunele intentii, ne ramane doar sa speram ca ne vor tine si capul si buzunarul…
    Iti multumesc ca mi-ai scris, conteaza mult pentru mine!

Leave a Reply