Ce te faci cand iti doresti fierbinte sa se culce copilul, ca sa te poti prabusi undeva dupa o zi luuuunga? Inventezi o poveste chiar atunci cand credeai ca n-ai chef de asa ceva. Cand vocea mica iti cere o poveste cu monstri, te conformezi si-ti scotocesti sufletul de copil ca s-o creezi fix asa cum e comanda: cu o fata monstru care sa nu fie roz!

Chiar daca e pasionata de cartile cu vampiri, dragoni si monstri si declara raspicat ca „rozul e o prostie”, micuta Mia e si ea o fetita care are nevoie de apropiere, intimitate si fantezie impartasita pentru a se putea lasa cucerita de somn. Si, cum nu cedeaza usor si pune o multime de intrebari, tatal n-are incotro decat sa-si deschida ochii si mintea spre universul in care totul e posibil, pentru a incropi din mers o poveste care sfarseste prin a-l prinde si pe el.

Asa se naste Prima Monstrulina – o creatura prietenoasa fara insistente, fireasca in Monstrorasul in care o duce in vizita pe Mia, in cautarea somnului. Impins de la spate de intrebarile Miei, tatal ii creioneaza Monstrulinei trupul, sufletul, orasul si preferintele, intr-un decor in neasteptat, dar departe de a fi infricosator.

Ce-i induiosator – mai ales daca esti parinte si-ai trait cel putin o data exasperarea de-a fi silit sa-ti storci creierii cu ceva interesant fix cand ti-i simti storsi la maxim – e ca tatal abandoneaza treptat orice rezistenta si, la capatul ei, isi descopera puterea de a tese o poveste fantastica pornind de la preferintele fiicei lui si de la pretextele pe care i le ofera camera ei.

Mica Mia e curioasa, cu asteptari anuntate categoric, avida de calatorii imaginare si prompta in a sesiza incercarile tatalui ei de-a scurta povestea sau de-a o pacali. Tatal e, ca orice parinte in carne si oase, obosit, grabit, exasperat si cu imaginatia imputinata de varsta adulta, dar plin de suficienta dragoste si tandrete pentru a se imbarca si el in aventura populata de monstri. Sa-l vedem cum va face fata serii de maine, cand Mia isi doreste ca povestea sa fie despre… Monstrul Doi

Textul cuceritor al lui Markus Heitz e ilustrat impecabil de Joelle Tourlonais, in stilul ei inconfundabil, care da viata si profunzime povestii prin expresivitatea personajelor si prin povestea tacuta a detaliilor care vorbesc atat de mult!

Ar trebui sa ma auziti cum citesc cartea asta… (Hm, cred ca vecinii ma aud, baia are o rezonanta speciala). Prima Monstrulina are „doi ochi albassstri, stralucitoooori, ca niste lumini FAN-TO-MA-TI-CE”. Cartea asta, impreuna cu celelalte doua preferate – Elefantastic si Aventura elefantastica – m-au facut sa-mi perfectionez vocea si intonatia de teatru radiofonic

Imi place sa-i citesc stelutei povestile astea. Dar si mai mult imi place sa-i citesc in ochi atentia, placerea, faptul ca traieste din tot sufletul, cu sprancenele dansandu-i pe frunte ca niste ace de seismograf, exprimand cu acuratete milimetrica fiecare emotie. Si-mi place teribil s-o aud completand propozitiile pe care le las in aer – pentru a-mi confirma de fiecare data ca e acolo, prezenta, atenta, chiar daca stie textul pe de rost.

Comments

comments