Noaptea tarziu. Steluta culcata langa mine, cu capul pe umarul meu.
– Sa nu mai faci alt bebelus, mami.
Pipai mental cearceaful – eram sigura ca-i ud leoarca de sange, am simtit clar cum a rasucit cutitul in rana.
-Nu mai fac alt bebelus, Mara…
Ceva din vocea mea o face sa-ntrebe:
-Ti-ai dori, mami?
Ii raspund asa cum imi raspund si mie. Cu sinceritate. Ca vreau si ca nu vreau. Ca-mi doresc, dar cred ca-s prea batrana. Adica – acum nu-s batrana, pot face un bebelus. Dar cand ea si cu bebelusul vor fi mari, vom avea nevoie de multi bani pentru o multime de lucruri. Haine, scoala, activitati… Si ca mi-e teama ca n-o sa avem destui bani pentru amandoi.
Ma asculta cu rabdare, fara sa ma intrerupa. Si-apoi imi frange inima:
-Mie nu-mi trebuie bani, mami. Imi iau din casa mea de marcat.
Greutatea capului ei mic pe umarul meu imi alina si-mi starneste durerea celuilalt umar, cel singur si gol.
Si mai tarziu in noapte, tatal stelutei si cu mine ne strangem in brate ca niste naufragiati si plangem amandoi lipsa noastra de indrazneala si teama de-a strica binecuvantarea pe care o avem dorindu-ne mai mult.
Eu am fost singură la părinți si mi-am dorit o sora mereu pana cand mama a trecut de 40 de ani si am stiu sigur ca nu voi avea niciodată. A fost un gol foarte mare, cred ca multe despre altruism, empatie, dragoste adevărata le-aș fi dobândit mai ușor cu un frate. Vad la copiii nostri cat de ușor învăța unele lucruri sufletești unul in relație cu altul, iar eu de abia acum cu ei. Cred ca macar 2 frați ar fi frumos sa fie in orice familie, mai ales pentru binele copiilor. Știu ca e greu, dar din perspectiva mea, mai bine mai sarac, dar cu un frate iubit.
Ce ma bucur ca mi-ai scris, Alexandra! Nu stiu cati copii ai tu, dar ce parere ai: poate colectivitatea sa suplineasca – si daca da, in ce masura? – lipsa unui frate/sora?
Nu cred ca poate sa suplineasca, un prieten nu e un frate. Sigur, exista frati care nu se suporta, dar aceasta e vina parintilor, in familiile zdravene, fratii ajung sa se iubeasca chiar daca se cearta. Ori iubirea asta eu cred ca nu poate fi inlocuita cu un prieten. Vreau sa spun ca sunt 2 lucruri diferite, un prieten e minunat, dar un frate e acolo pentru totdeauna si poate fi un prieten bun si mai mult decat atat datorita legaturii de sange.
Eu am avut prieteni in scoala, dar vazandu-i pe copiii nostri cum interactioneaza cred ca e mult prea putin, cu prietenii te vezi limitat, pe cand cu un frate te confrunti tot timpul, te cunosti foarte bine in relatie cu el, inveti in mod autentic sa lasi de la tine, sa te lupti cu egoismul, sa imparti, sa primesti dragoste, dar si sa oferi.
Plus ca avand macar doi copii, nici parintii nu mai stau asa mult cu ochii doar pe unul, si cred ca scade si presiunea pe copii, sunt mai liberi.
Eu sunt ferm convinsa ca unde creste un copil, creste bine si al doilea din punct de vedere financiar, doar sa fii dispus sa treci peste perspectiva asta moderna si impovaratoare ca trebuie sa le oferi cele mai bune lucruri pe tava: haine noi, excursii, gradintia perfecta, scoala desavarsita, jucarii, tabere. Cred ca asta e o exagerare, mai de folos ii e copilului sa se si stramtoareze un pic, sa stie sa astepte, sa stranga bani pentru ceva ce-i place, sa intelega ca nu poate avea chiar tot ce au unii copii, sa pretuiasca familia, eforturile ei si faptul ca are un frate. Noi avem patru copii, e foarte greu, dar frumos, cel mai greu totusi mi s-a parut cu unul cand se tinea numai dupa mine si eu trebuia sa fiu totul, mama, prieten, frate, partener de joaca. Cu doi mi s-ar parea floare la ureche.
Scuze ca m-am lungit, stiu cat de personala e hotararea de a mai incerca sa ai un copil, noi ne-am confruntat cu extrema cealalta, dar mai opriti-va fratilor 🙂
Alexandra, ce bine ca „te-ai lungit”! Ai punctat niste argumente de necombatut. Si-mi prinde bine sa mi se reaminteasca de puterea pe care ne-o da depasirea greutatilor, celor mici si celor mari, deopotriva. Ai mare dreptate cu perspectiva asta moderna, e epuizanta uneori, si la buzunar, si la energie.
Adevarul e ca eu una problematizez prea mult si timpul care trece nu m-ajuta sa-mi adun curaj suficient cat pentru amandoi…
Dana, aceeasi parere o am si eu: mai bine mai sarac, dar cu un frate/sora iubita. La modul in care o cresteti pe Steluta, sunt sigura ca va aprecia fiecare lucru pe care i-l oferiti, si plus de asta va munci ea singura pentru a atinge ceea ce nu a putut primi de la voi. Iar dragostea, care e cea mai importanta, e pe gratis si e nemarginita, ca un izvor datator de viata!
Ai dreptate, Andreea. Si noi doi am muncit pentru tot ce avem si asta nu ne-a facut sa ne iubim parintii sau fratii mai putin…
Nu stiu daca problema financiara este cea mai importanta. De exemplu, eu am un puiutz de 2 ani si jumatate care e foarte lipicios si ma gandesc mereu ca daca acum as aparea un al doilea, atentia mea s-ar imparti in doua, si el, primul, ar suferi foarte mult … cred ca fiecare parinte si copil au o poveste proprie si simt impreuna daca ar fi mai bine acum si pe viitor cu un membru in plus.
Si eu am aceleasi ganduri ca ale tale. Si trebuie sa recunosc ca am si marele talent de-a dramatiza – intaiul nascut sufera prima deceptie serioasa in dragoste atunci cand apare urmatorul copil. Si steluta e foarte atasata de mine – pare a fi mai mult sora mea siameza, decat fiica mea. Adaug la asta toate motivele obiective – varsta, imprevizibilul financiar, faptul ca abia ce incepem sa ne asezam ca familie si sa apucam si noi, adultii, sa mai dam nas in nas uneori prin casa. Si-i comod acum. Si totusi… Mintea zice una,inima zice alta… Sper ca ale tale s-au pus de acord!