Bine-a zis cine-a zis „nu judeca o carte dupa coperta”! Pentru ca eu am gresit bazandu-ma pe inscriptia ‘educatie emotionala pentru copii peste 3 ani’ si m-am ales cu o carte ale carei bune intentii sfarsesc destul de prost, daca nu ma mobilizez sa man pe directia buna textul scapat in aratura. Noroc c-o mai salveaza ilustratia…
Teoretic, e o carte-instrument, care le explica celor mici diferenta intre ‘destul’ si ‘prea mult’. As zice ca desenele cu copii cu gura-punga de la atatea jeleuri sau cu ochii impaienjeniti de la zacutul in fata televizorului sunt mai explicite si mai aproape de mesajul pe care Dagmar Geisler si-a propus sa-l transmita. Atunci cand incerci sa demonstrezi unui pusti de 3 ani ca devorarea intregii pungi de jeleuri e o idee proasta, e destul de greu sa-l faci sa si-o insuseasca daca inchei apetisant demonstratia cu „nu ma mai satur de jeleurile in forma de ursuleti! As manca intruna!”
Cartea este o colectie de povesti despre uz si abuz: de dulciuri, de mancare, de privit la televizor ori de colectionat obiecte. Vizual, exemplele de ‘suficient’ si ‘exagerat’ sunt accesibile copiilor – pana si unui copil de 3 – 4 ani ii este clar ca Lili cea iubitoare de sclipici nu va putea sari coarda impodobita cu intreaga ei recuzita sclipicioasa. Insa textul are darul pervers de-a lasa o cu totul alta impresie, si-anume aceea a cedarii asumate in fata tentatiilor. Si asta pentru ca nu ofera explicit solutia, nu exemplifica in mod concret autoreabilitarea personajelor. Povestea lui Lili se termina la intrebarea neputincioasa „dar cum voi mai putea sari coarda?” fara sa i se dea puterea de a-si lua soarta in maini si de a pune in practica ceea ce mintea ii semnaleaza – ca-i necesar sa mai dea jos din accesoriile cu sclipici.
Toate povestile se termina cu copii ce-si pun intrebari retorice, incapabili sa actioneze in fata evidentei. Cand vrei sa educi – emotional sau nu – e bine sa lasi auditoriului libertate de decizie, dar e absolut necesar sa-i prezinti si instrumentele cu care sa si-o cantareasca. De aceea cartea asta are nevoie de ajutorul parintelui pentru a-si indeplini scopul – numai improvizand pe marginea situatiei si adaugand solutii poti sa-i exemplifici unui copil de 3 – 4 ani cum poate sa decida ce-i de facut cand gata, are destul.
No Comments