Loading...

Jazzy

dupa 1000 de km facuti intr-o singura zi, mi-ar fi placut sa ajung acasa, sa deschid usa invartind cheia usurel in broasca, sa ma dezbrac pe traseu, ca-n filme, sa ma duc sa ma spal pe dinti – neaparat – si sa ma var in pat langa tine, adormind in aerul cald care iti inconjoara somnul

sa-mi propun sa dorm mai mult ca tine, dar sa ma trezesc oricum inainte si sa umblu prin casa, ascultandu-i sunetele citadine – vecinii care dau drumul la robinetul din bucatarie, trenul care trece, traficul cu zgomotul, aparatul de cafea care deschide ferestrele diminetii; sa am timp sa fac dus incetisor, cu apa fierbinte din belsug, sa-mi pun doua randuri de masti si sa vin sa te duc inapoi in pat, lipindu-mi de tine obrazul curat, mirosind a crema si a inceput de weekend

vreau sa stam in pat pana tarziu, rotindu-ne caldura personala de la unul la altul, in taceri dormitande si in povesti intrerupte de pitigaturi de fund si chicotelile mele, venite la pachet, plus rasul impreuna, calm, cald, complice; stiu ca, odata trezit, nu mai poti sa dormi, asa incat o sa ma prefac extrem de obosita, doar ca sa inchid ochii in care iti infigi privirile, asteptand sa afli ce mai gandesc, ce mi se mai plimba prin minte

diminetile de weekend trebuie neaparat sa fie jazzy, cu cafea aburinda, cu asternuturi pufoase si somnoroase, cu copilarii – omleta cu paine prajita si o cana sanatoasa de lapte, cu stat umar langa umar in fata oglinzii din baie, tu barbierindu-te, eu – cerandu-ti sa te sarut in joaca pe buzele foarte rosii, ferite de spuma alba

viata continua lin, cu soare iernatic peste parbrizul care se apara cu parasolare si cu praf lasat acolo intentionat, cu un drum fara graba spre locul in care te duci sa-ti iei ceva pentru iarna sau spre locul in care o sa vrem sa ne iubim public, printre prietenii nostri, cu care vrem sa sarbatorim… sarbatorile

iar seara, cand vii din camera, de la televizor, dupa doua ore in care te-ai uitat la emisiunea ta de pe Discovery, sa ma cuprinzi in brate din spate, in vreme ce inocenta de mine pune vasele spalate in dulap, sa ma rotesti si sa-mi spui „te iubesc” in fata

Facebook Comments

Comments

comments

You might also like

No Comments

Leave a Reply