Loading...

Fara vorbe

Masina lipaie obedienta prin ploaie. Plafonul cenusiu de nori nedefiniti toarna o ploaie marunta, rece, interminabila. Soseaua uda isi incoarda spinarea zgribulita si se ingana cu muzica data incet, cat sa se auda tacerea. Nu-ntreb unde ma duci, inchid ochii si ma odihnesc in dreapta ta, intinzandu-mi mainile, picioarele si gandurile.

Cabana e oblonita. Curtea e plina de cerculete concentrice care se reconfigureaza rapid in balti. Intram. Lemnul geme batraneste, prelung. Trebuie aprins focul – te-apuci de treaba singur, cladind lemnele in gura neagra a sobei, fara graba, cu mintea numai tu stii unde. Flacarile incep sa se inalte, teracota se anima; acum, ca adaposteste focul, se incalzeste si capata luciu de perla purtata, cu credinta, pe piele. Caldura se aduna incet, in valuri line, invaluie camera simpla si asternuturile fosnitor de curate. E seara, intunericul a tesut un cocon susurator in jurul nostru, doar ploaia de-afara si flacarile din soba fac conversatie.

Somn. Ma iei in brate si nici pana acum nu mi-e clar daca o faci ca sa ma simt eu protejata sau pentru ca simti nevoia sa te agati de cineva viu, ca de o geamandura, ca sa nu te ineci in tacere. Iti simt respiratia cuminte in ceafa, intr-un ritm calm, cald, intors inspre sine. Intotdeauna dormi foarte cuminte, fara zgomot, doar micile miscari necontrolate ale mainilor sunt dovada ca esti, totusi, aici. Trimit gandul sa cerceteze toata lungimea barierei de piele dintre mine si tine, de la ceafa mangaiata de vantul mic al rasuflarii tale, la spatele in care simt ca mi s-a insurubat o a doua inima, ticaind masurat, cumpatat, pana la coapsele de care s-au lipit ale mele. Noaptea ne imbratiseaza strans si linistitor pe amandoi. Ne visam fiecare visele.

Te simt prin somn, cum te intorci pastrand tot timpul un punct de contact cu mine. Sarutarile adormite imi aterizeaza lin pe marul umarului, in bezna totala a camerei, in mijlocul viselor tale, care nu stiu cat de mult sunt despre mine. Dormi fara sonor si ador asta la tine. Dormi adunat – in jurul meu sau al tau – si asta ma face sa ma indragostesc la nivel celular. Dormi indelung, dimineata ma trezesc si-ti conturez cu privirea curbura arcadei, pe care s-a strans oboseala nestearsa de somnul noptii – ochii tai inchisi, intr-o linie usor amara, usor dureroasa. Ma indragostesc dinspre inauntru inspre inafara, iar ce se intampla e o tradare, o lovitura de stat in fata careia nu pot sa ma impotrivesc.

Dimineata isi urca lumina gri pe cer, o lumina difuza, care vine de pretutindeni si de nicaieri. Ploaia cade necontenit de aseara, stresinile picura antediluvian, calm, ca si cum ar avea la dispozitie tot timpul din lume. Ma strecor incet de langa tine, straduindu-ma sa-ti protejez somnul cald, si ma infasor intr-o patura groasa de lana. Afara, pe balconul de lemn ud si usor alunecos, cafeaua proaspata imi sufla in fata respiratia ei aburind aromat. Tin cana fierbinte in ambele maini si sorb incet dimineata. Scot o tigara, o asez intre buze si stau multa vreme cu ea asa, neaprinsa, cu mintea golita intr-un binecuvantat mod, dusa la vale de apa care se cerne din cer. Pe urma apari tu, complet adormit, infasurat in caldura somnului, ca sa ma iei de mana fara vreo vorba si sa ma tragi dupa tine inapoi in pat.

Te iubesc foarte tare cand dormi. Pentru ca taci.

Facebook Comments

Comments

comments

You might also like

No Comments

Leave a Reply