Singura mea amintire de la gradinita: stateam in patut, tacuta, si desenam imaginar cu degetul pe peretele verde-ulei. Nu-mi amintesc palma primita de la ingrijitoare pentru ca am indraznit sa nu adorm conform orarului. Dar mama si-o aminteste si acum: din cauza palmei m-a retras definitiv de la gradinita dupa doua luni in care i-am intins fustele, dermatograful si sufletul.
Dupa doua tentative de acomodare la gradinita, am ales ca steluta sa ramana in continuare in grija parintilor mei. Dar are deja 3 ani si-un pic si cred ca e pregatita sa aprecieze altfel compania copiilor. Asa ca reiau epuizanta scotocire prin minte si buzunare, incercand sa fac cea mai buna alegere in limita optiunilor la care putem aspira cat de cat realist.
Asteptarea mea majora e sa puna accent pe dezvoltarea inteligentei emotionale si pe moderarea interactiunilor sociale – pentru ca gradinita sa dezvolte ceea ce steluta are nativ si ce-am ajutat-o sa descopere despre sine si despre oameni. Nu vreau sa vina acasa ciripind cantecele ori numarand in limbi straine, ci povestindu-mi despre cum educatoarea ii ajuta pe copii sa inteleaga ce simt atunci cand sunt tristi, se infurie ori fac o criza cu trantit la pamant si ce solutii le ofera pentru a trece prin momentele de cotitura intr-o maniera care sa fie social si individual acceptabila, simultan. Vreau ca gradinita sa continue sa-i antreneze flexibilitatea in privinta raspunsurilor pe care le poate primi atunci cand cere ceva, nu sa-i bage-n cap ca trebuie sa-mparta orice-ar fi, oricand, cu oricine. Pentru ca asta-i viata reala: uneori obtinem ce ne dorim, alteori nu. Cu totul diferit de socialismul utopic al lui „trebuie sa-mparti”.
Ma mai astept ca gradinita sa celebreze individualitatea personalitatii, cu bune si rele. Ma ajuta sa-i compare abilitatile – ori lipsa lor – cu standardele, ca sa-mi semnaleze posibilele probleme. Dar comparatia asta mi-e cu adevarat utila atunci diferentele acceptabile fata de norma sunt privite ca particularitati, nu ca abateri. Spre exemplu, mi-e clar ca steluta nu exceleaza la abilitatile motrice si ca n-are sanse prea mari sa ajunga neurochirurg. Imi doresc ca educatoarele sa o indemne sa experimenteze miscari noi si sa accepte ca energia si motivatia ei sunt concentrate innascut spre alte forme de exprimare si explorare.
Si mai vreau ca gradinita sa promoveze invatarea prin joaca. Vreau sa faca experimente, sa pipaie, sa guste, sa traiasca, sa i se intretina curiozitatea, sa vina acasa ravasita din cap pana in picioare, dar imbogatita de revelatii. Vreau sa simta ca educatoarea e cot la cot cu ea in descoperirea lumii, nu ca i se pogoara de la catedra darul iluminarii. Prin joaca absoarbe mai mult si mai durabil decat atunci cand i se dau lectii.
Mai pe scurt, as vrea o gradinita care sa fie mai intai formator de caractere si abia apoi o scoala in miniatura. Stiu ca indeplinirea asteptarilor mele este o conditie necesara. Ma intreb daca este si suficienta pentru ca steluta sa ajunga sa fuga in sala de activitati fara sa se uite in urma ei, asa cum face acum cand ramane dimineata cu mama mea…
No Comments