Continuu sa cred in dragoste – asa cum o inteleg eu – la fel cum cred in Mos Craciun. Adica – pe de plin constienta ca nu exista, dar sperand organic si subliminal ca…
Impart aerul cu tine si resimti tacerea mea ca pe o amenintare. Imi cer dovezi de buna intentie – raspunsuri, conversatie, discutii. Eu visez in fundalul acestor discutii ce frumos ar fi daca ai avea intelegerea de a ma lasa sa-mi desfasor gandurile subteran, intern, fara sa vezi in asta o tradare. O parasire temporara, un abandon. Cand o sa ma iubesti, o sa poti sa taci impreuna cu mine.
Faci dragoste cu mine si dupa aceea nu stii cum sa te comporti. Pentru ca tac. Imi dau seama ca n-are cum sa se auda pana la tine cam ce gandesc. Dar ma astept sa simti asta. Din felul in care stau cuminte si cumintita langa tine. Din felul in care imi las degetele sa pluteasca la doar o jumatate de milimetru de pielea ta, in miscari lente, cu vointa proprie. Cand o sa ma iubesti, o sa stii ca nu vorbesc pentru ca te ascult cum circuli prin mine, in milioane de exemplare. Trag cu urechea la felul in care te prelingi pe dinauntru si te invit in circuitul sangvin. Te simt cum treci granita subtire a celulelor si imi invadezi delta capilarelor, cum te insinuezi in raspar prin vene, cum alergi tumultos prin curba aortei mele si cum te-aduni, efervescent, in toate cele patru camere ale inimii. Cand o sa ma iubesti, o sa stii ca mi te urci la cap. Si ca de la inaltimea aia iti spun o poveste in care tu esti Alice, iar trupul meu – o Tara a Minunilor in care ajungi invariabil, indiferent prin ce gaura ai intra.
Incepem cate o poveste si ramai in urma. Iti spun: uite, mintea mea e o cobra. Canta-mi. Vreau sa dansez. Ajuta-ma sa ies din cosul de nuiele care-mi strange mintea si o reduce la cotidian. Trebuie sa ai incredere in agilitatea si elasticitatea mea. Si, mai ales, trebuie sa crezi orbeste ca n-am sa musc. Nu veninos, oricum… Canta-mi, provoaca-ma, da-mi replica, tine-ma in aer pana obosesc. Da-mi ocazia sa te surprind. Cand o sa ma iubesti, o sa iubesti foarte tare la mine felul in care devin previzibila: consecventa nedezmintita cu care imi confirm mereu caracterul.
Cand o sa ma iubesti, o sa-mi simti degetul care-ti mangaie spranceana atingand crestele circumvolutiunilor de sub ea, desi asta nu e anatomic posibil; vei stii ca suntem doi frati siamezi care circula independent prin lume, desi asta e o contradictie in termeni pentru oricine din afara. Cand o sa ma iubesti iti va fi clar ca nu inelul pe care ma faci sa-l port pe deget e semnul ca iti apartin, ci felul in care cainele isi vara botul, inocent impertinent, intre picioarele mele si iti descopera mereu mirosul acolo – asta e confirmarea si recunoasterea faptului ca ti-ai marcat teritoriul definitiv.
Cand o sa ma iubesti, o sa pui cadourile sub bradul de Craciun pe ascuns de mine. Semn ca Mos Craciun exista.
No Comments