Am aflat din surse documentate ca cei mai antrenati muschi ai corpului uman sunt… muschii maseteri! Ma-ntreb cand se organizeaza Olimpiada de Rontaiala, sa ma duc sa le iau aurul si sacul cu covrigei. N-am nici un dubiu ca nu castig!
De maseteri n-am cum sa scap. Nu-s eu vreo vorbareata – cand povestesc cu Mara nu sunt eu, da? – dar tot am nevoie de muschii aia ca sa mai leg doua-trei vorbe cand ies printre oameni. Se vede treaba ca mi-ar trebui un altfel de interventie – si sper fierbinte sa fiu contemporana progresului medicinii care consta in lobotomizarea centrului poftei. Cel al foamei nu-i suficient la mine. Ori, asa cum zicea Lucian, momentul in care operatia de reducere a stomacului vine la pachet cu implantul unui set suplimentar de plamani. Ca sa pot fugi pana nu mai am aer!
Cum m-au transformat cele 3 luni de sport:
- spatele meu s-a vindecat miraculos – dupa nici 10 antrenamente, am putut sa cobor din pat normal, fara strans din dinti, strigat catalogul sfintilor si scartait din toate incheieturile; ma pot apleca sa-mi leg sireturile fara sa mai tin genunchii in X, proptiti unul in altul si nu ma mai gandesc la inevitabilitatea unui RMN
- ma simt din nou un biped vertebrat – 9 luni de sarcina ca supraponderala, 2 ani si 6 luni de carat steluta in brate si-n carca si 3 ani si 1 luna de dormit in pozitia salutului nazist m-au transformat intr-un fel de rama sustinuta intr-o verticala aproximativa de rigiditatea colaceilor de grasime; antrenamentul organizat al tuturor grupelor musculare m-a facut sa abordez cu mai mult curaj si succes mersul cu spatele drept si cu capul sus, iar asta e o mare izbanda dupa standardele mele
- nici nu-mi trece prin cap sa chiulesc – in ciuda aparentelor, nu-i prima data cand fac sport; dar e prima data cand o fac cu placere! Pentru ca: o poveste scurta la alergarea de incalzire, dupa aia cateva exercitii sau un circuit, mai un luat de puls, mai o gluma si-i gata ora, nici nu simt cum trece timpul si, de cele mai multe ori, la sfarsit simt ca abia acum m-am dezmortit si sunt gata sa trecem “la lucruri serioase”; si nu pentru ca-i frate-mio, dar are omul asta stie sa-si faca treaba cu maxima precizie si discretie, cu solidaritate!
kilogramele rezista! – pentru ca n-am nici cea mai elementara notiune de disciplina alimentara! De putin timp am abordat o dieta, nu pentru ca as crede in valabilitatea ei ca stil de viata (pentru ca nu cred!), ci pe post de instrument de disciplinare. Totusi, unii ochi atenti si unele guri (generoase?) zic ca se vede pe mine ca fac sport consecvent, deci imi place sa cred ca… pun muschi! 🙂
Stiu, si eu ma asteptam la alte rezultate. Mai vizibile. Mai spectaculoase! Dar am obtinut “doar” rezultatul realist: incet-incet imi intru in forma, savurez fiecare minut petrecut la sport si incerc sa-mi gasesc directia printre proastele obiceiuri alimentare care m-au adus in halul in care ma prezint azi. Sper sa vin cu vesti bune peste inca 3 luni!
No Comments