Mancarea e o placere de om sarac. Daca nu-ti permiti sa-ti umpli timpul calatorind in lumea mare, faci frumos o plimbare pana la magazinul din colt si te intorci cu diverse chestii cu care sa-ti umpli gura. Si uite-asa iti inghiti singur caciula pacalindu-te c-ai facut o calatorie culinara. Sau cel putin asa cred eu despre mine in momentele – prea multe – in care imi cumpar evadari in ambalaj.
Dar lucrurile trebuie sa se schimbe. Si daca oglinda n-a reusit sa ma convinga la o consecventa mai sanatoasa pana acum, sper din tot sufletul ca o va face mititica mea de doar 6 luni, care ia primul contact cu mancarea solida. Pentru ca vreau sa-i creez o relatie constructiva cu hrana si asta se poate – cu sinceritate si pentru totdeauna – doar prin puterea exemplului. Cu sau fara problemele de respect de sine cauzate de legaturile primejdioase cu mancarea, acelasi lucru si-l doresc mai toate mamele pentru copiii lor. Si-asa incepe batalia.
Incep intrebarile – cu ce, cand, cat si din ce sursa iti hranesti copilul. Incepe vanatoarea de alimente bio, eco, naturale, nemodificate genetic, netratate chimic si din soiuri traditionale, alimente care se gasesc la fel usor ca salata din Gradina Ursului si apa vie din basme. Incepe matematica nutritiei, cu combinatii si permutari de alimente care se asorteaza si care nu, un fel de telenovela incurcata in care carbohidratii complecsi se aliaza cu zaharurile intr-o mafie mortala, vitaminele sunt inrudite cu mineralele, lipidele curteaza sistemul nervos in plina formare si inca o serie intreaga de rasturnari de situatii, bine ca suntem femei si-avem creierul configurat din fabricatie pentru a retine sumedenia de detalii.
Din grija de-a face totul cat mai bine, ne trezim dezvoltand retele neoficiale de distributie de oua de prepelita, carne de iepure crescut cu iarba si peste pescuit de pensionari cu timp liber in surplus. Adunam in casa un intreg ierbar de pseudocereale cu nume greu de pronuntat, din care n-a gustat neam de neamul nostru de mancatori de mamaliga stramoseasca si de paine cinstita de grau. Cutreieram pietele in cautare de mere cu viermi si recoltam din supermarketuri fructe exotice despre care nu stim clar cum se consuma, noroc ca internetul e mare si stufos, sigur gasim undeva o discutie in contradictoriu despre achizitia noastra, semn ca suntem pe cale sa facem o descoperire mareata, ce pune in umbra caisele si perele umile ale copilariei noastre.
Da, e clar, suntem responsabile de formarea si educarea gusturilor copiilor nostri. Dar daca ne dorim sa continue sa se hraneasca asa cum ii invatam in primii ani si dupa ce incep sa aiba acces la alternative, e cazul sa invatam si noi aceleasi lectii. Si desigur ca si noua, ca adulti, ne prinde grozav de bine o alimentatie curata si sanatoasa, dar o putem adopta si intretine la modul sustenabil pe termen nelimitat? Da, un an-doi dictam in exclusivitate ce mananca odrasla, dar vom putea face din mancarea de hrisca si din ciorba de leurda un obicei de familie, in conditiile in care sotul nu acorda nici o sansa ciorbei de salata? Vom putea accepta aspectul neimpresionant al tartei cu fructe uscate si fulgi de ovaz dupa ce, ani in sir, noi insene am mangaiat cu sutele de degete ale papilelor gustative penajul de fazan al pandispanurilor aurii troienite cu frisca?
Am face bine sa ne conformam. Din grija pentru arterele noastre usor colmatate si din dorinta de a apuca sa ne vedem copiii crescand si facandu-ne nepoti. Am face bine sa incepem de azi sa ne umplem farfuriile cu ceea ce vrem sa manance copiii nostri si peste ani de zile, cand vor putea decide singuri ce aleg. Am face bine sa schimbam felul in care mancam, chiar daca asta inseamna sa ne dezicem de unele obiceiuri ale mamelor noastre si, implicit, inca un mod de a ne pune capat copilariei.
Broccoli la aburi nu ne pare acum la fel de gustos ca o tocana de ficat cu ceapa prajita. Un baton de cereale integrale si fructe uscate nu arata nici pe departe la fel de savuros ca o prajitura cu ciocolata. Dar pentru copiii nostri, care le vor manca ani la randul impreuna cu noi, la mesele in familie, tot ceea ce ne este noua atat de ciudat va fi gustul copilariei. Mai ramane doar sa asezonam fiecare intalnire in jurul mesei cu dragoste, pentru ca totul sa aiba cu adevarat si pentru totdeauna aroma inconfundabila a mancarii ca la mama acasa. Memoria gustului si relatia sanatoasa cu hrana ii vor face cu adevarat bogati.
No Comments