George arată ca un sedentar profesionist şi are o minte de contorsionist olimpic. Probabil că a fost câine în viaţa imediat precedentă. Cred că de acolo îi vin bucuria de a lucra, curiozitatea de a cunoaşte, pofta de joacă şi loialitatea care sunt evidente din primele 15 secunde. Ori poate că le-a învăţat de la câinii lui, în timpul unui schimb de experienţă în care îi pregăteşte pe blănoşi drept câini de terapie.
Şi mai e şi primul bărbat pe care steluţa cere să îl revadă, proaspăt trezită din somnul de prânz. Asta după doar o singură întâlnire. Programasem participarea la atelierul motric şi senzorial organizat de Dog Assist – Terapie asistată de animale pe post de umplere-de-timp pentru o dimineaţă mohorâtă de sâmbătă. Am avut parte de o oră de bucurie intensă şi neaşteptată.
Deşi e al prietenilor noştri de la ţară şi îl vede doar în weekendurile agricole, Mara simte că Bobiţă e al ei. Se bucură sonor de bucuria lui semnalizată printr-o coadă frenetică şi-l smotoceşte blând în toate felurile în care micul câine se cere. Aşa că mă aşteptam din partea ei să fie mai atentă la Bes decât la orice altceva. Dar s-a acordat firesc şi imediat la starea lui profund ardelenească. I-a oferit atât cât îşi dorea el de la ea, fără insistenţe şi fără buză îndoită a dezamăgire. A intrat în jocurile pe care George i le-a propus, avându-l pe Bes drept pretext.
George nu ştia nimic despre Mara. Dar a brodat ad-hoc pe frânturile pe care le-a aflat atunci despre ea şi i-a potenţat interesul pentru alfabet, adăugând în joc o pungă cu litere de plastic. Apetitul lui Bes pentru bobiţe a fost pretextul folosit pentru a alege biluţele dintr-un obiect care obligă la apucarea cu doar două degete, pentru recapitularea semnelor pentru cifrele de la 1 la 4, pentru descoperirea felului în care pot fi acţionate mini-catapultele pentru bobiţe, pentru un traseu cu târâş, echilibristică, agilitate şi distracţia de a sări pe trambulină.
A vrăjit-o cu un circuit în care i-a antrenat memoria, atenţia, cunoştinţele de vocabular, motricitatea fină şi grosieră, abilităţile de comunicare şi de relaţionare, pofta de nou. Şi a ghidat-o prin toate activităţile cu întrebări, ajutând-o să-şi menţină curiozitatea şi interesul tot timpul, sprijinind-o să găsească singură răspunsurile de care era în stare şi folosindu-l pe Bes ca autoritate prietenoasă în cazul răspunsurilor pe care nu le ştia.
Am zâmbit şi am râs de pe margine atât de mult, încât sper să-mi fi rămas un rid-suvenir. Dacă nu în colţul gurii, sigur am unul pe frunte, din cauza sprâncenelor ridicate a maximă mirare: fata mea nu numai că n-a cârcotit la adunatul obiectelor la sfârşitul circuitului, ba chiar a declarat în gura mare că îi place să ajute şi a luat iniţiativa de a-şi împărţi sarcinile cu un străin cu care s-a împrietenit în 50 de minute de joacă deplină.
Dacă noi am plecat de la atelier plutind de încântarea firescului, mă întreb ce emoţii simt părinţii copiilor cu dizabilităţi neuro-motorii când îşi văd micuţii deschizându-se tot mai mult după fiecare întâlnire terapeutică. Pentru că George Mosoia şi întreaga echipă de voluntari ai Asociaţiei Dog Assist fac mai mult decât clovnerii pentru familiile în căutare de pansamente educative pentru plictiseala din weekendurile mohorâte.
Psihologii, logopezii, psihoterapeuţii, kinetoterapeuţii, medicii veterinari şi conductorii canini lucrează toţi voluntar pentru copiii cu diferite dizabilităţi de la Grădiniţa Specială Malteză, proiect pentru care Asociaţia a şi câştigat locul 3 la Gala Societăţii Civile în 2015. De asemenea, fac terapie pentru copiii sprijiniţi de Asociaţia Autism Câmpia Turzii, pentru vârstnicii suferinzi de Alhzeimer de la Centrul Comunitar Judeţean şi pentru studenţii care vin să-şi descarce stresul în jocul cu câinii.
Ştiind că multe familii nu-şi permit costurile terapiei, oamenii din Asociaţie caută sponsori care să sprijine măcar parţial cheltuiala echipei formate din terapeut, conductor canin şi câine. Deşi declară că-s departe de a fi pricepuţi în a ajunge la decidenţi şi a-i convinge să li se alăture. Împreună cu lipsa exerciţiului civic din partea companiilor, asta face ca foarte puţine programe şi beneficiari să aibă parte de sponsorizare, cea mai mare parte din munca echipei fiind voluntară. Iar când reuşesc să atragă fonduri, cred că pasiunea, onestitatea şi implusul incontrolabil de a face bine li se citesc în ochi mai bine decât orice text pregătit pentru a convinge.
Nu ştiam nimic din toate astea atunci când i-am întâlnit prima dată pe om şi câinele lui. Am avut emoţii că, fiind singurii care ne-am prezentat la activitate, atelierul nu se mai ţine. Şi-am avut bucuria şi privilegiul să avem parte de o experienţă mai convingătoare decât orice prezentare a Asociaţiei şi a proiectelor ei.
Noi avem deja programul făcut pe sâmbăta viitoare: revederea cu George şi Bes de dimineaţă şi o vizită la evenimentul „Seminţe cu suflet”. Dacă vreţi şi voi o doză sănătoasă şi naturală de oxitocină, haideţi cu cei mici la unul din atelierele săptămânale cu câinii de terapie!
No Comments