Pe Raluca de la Ecoruralis e uşor să o judeci greşit la prima vedere. Brunetă, cu tenul măsliniu şi cu un tatuaj colorat şi vizibil pe ceafă pare departe de stereotipul omului care lucrează pentru a salva planeta. Asta până când deschide gura şi faptul că e mangalioată (man-ga-li-oa-tă din Man-ga-li-a) e de departe printre cele mai puţin interesante lucruri care-i ies din minte.
După ce-am auzit-o vorbind despre desensibilizarea locuitorilor capitalei, mi-a fost egal dacă teoriile sunt ale ei sau doar asumate pe criteriul valorilor comune. În vreme ce introducea diverse date într-un Excel, reuşea să fie atât de coerentă şi de limpede în părerea ei că majoritatea celor din Bucureşti nu sunt bucureşteni de baştină şi, în ciuda faptului că locuiesc şi au o viaţă completă acolo, nici nu se revendică realmente ca „bucureşteni”. Rămân cumva, ani şi ani la rând, cu o identitate de tranziţie – mangalioţi, gălăţeni, sibieni. Iar asta îi împiedică să cuprindă şi să adopte oraşul ca pe al lor. După cum se vede în spaţiul public, care rămâne un „no man’s land” de care şi autorităţile publice se cam spală pe mâini.
N-a fost singura opinie de fineţe pe care am auzit-o de la Raluca în cele două zile în care am dat o mână de ajutor la împachetat seminţe tradiţionale de mărar şi cimbru. Cineva din dreapta mea o întreba despre pieţele cu ţărani autentici. Cei pe care nu-i (mai) prea vezi în pieţe, sufocaţi de buruienişul intermediarilor. Cei pentru care autoritatea locală din Cluj a organizat pieţe volante în locuri neconsacrate, anunţând ca pe un triumf această segregare. Pericolul insesizabil, zicea Raluca, e că piaţa volantă legitimizează scoaterea ţăranilor din pieţele vechi ale oraşului. Şi că, odată ce ochiul cumpărătorilor va fi obişnuit cu lipsa lor, va fi uşor de scos şi piaţa volantă din obicei.
Din perspectiva asta, munca mecanică de a măsura ochiometric seminţe tradiţionale şi de a le lopăta cu o linguriţă în pungi netradiţionale, cu zip, a părut şi mai importantă. Noi, voluntarii, eram doar capătul unui lanţ de oameni care muncesc în tăcere, fără să revendice nimic, pentru a păstra şi a răspândi iar soiurile tradiţionale de roşii, de ardei, de ierburi aromatice, de flori melifere ori companion. Seminţele unor plante care au crescut firesc în grădinile bunicilor noştri şi care par a se fi ascuns în pământ odată cu ei. Salvate din câteva gospodării, sunt strânse şi dăruite apoi oricui vrea să continue munca de pionierat şi de cultivare a mâncării nemodificate genetic. Dăruite!
fotocredit: RFI – www.rfi.ro
Cele două zile de voluntariat mi-au dat ocazia să întâlnesc o mână de oameni la fel de diverşi ca seminţele tradiţionale pe care le-am ambalat. O tânără care a lucrat ca voluntar Ecoruralis la Forumul Sustenabilităţii Alimentare din 2016, care înmulţeşte nuci şi arbori de mătase în ghivecele din casă şi care are pe balcon o mini-grădină cu plante aromatice, ardei şi roşii. A venit din Târgu Mureş la Cluj pentru două zile, special pentru a munci voluntar la ambalarea seminţelor. Un cuplu de vârsta a doua cu grădină lângă Arad, o doamnă care experimentează principii de permacultură şi reţete de roşii decojite la borcan despre care zice că le ştie „de pe internet”, atât de firesc de parcă internetul ar fi vecina de peste drum. O femeie care a călătorit prin lume, când etalând cartea de vizită inscripţionată cu „avocat”, când depăşindu-i pe alţii la cules piersici „tocmai coapte” la o fermă din Australia.
Interesul oamenilor pentru seminţele tradiţionale a crescut mult de la an la an. Atât de mult, încât în 2018 Ecoruralis se pregăteşte să ofere pachete de maxim 5 feluri de seminţe tradiţionale unui număr de 10.000 de oameni care vor să se sustragă sistemului. Cupluri care, odată cu primul copil, îşi reconsideră drastic obiceiurile alimentare, bunici care ajung la vârsta pensionării şi sunt suficient de tineri pentru a învăţa agricultura netradiţională, mici gospodării care produc pentru a se autosusţine şi care vor să împartă surplusul cu cei care calcă pe pământ doar în cele două teambuildinguri pe an. Oameni care au ambiţia de a lupta cu globalizarea, cu uniformizarea şi cu controlul alimentar, încăpăţânându-se să cultive soiuri vechi, mai rezistente, mai aromate, dar poate mai puţin productive.
Dacă ai citit până aici, înseamnă că eşti si tu unul dintre ei. Iată ce poţi să faci:
- fii voluntar la ambalat seminţe tradiţionale, la sediul Ecoruralis din Cluj-Napoca, str. David Francisc 10, ap. 7, telefon 0264.599.204, de luni până vineri, când poţi tu între 10:00 şi 17:00. O să întâlneşti oameni frumoşi acolo, garantat!
- comandă gratuit 5 varietăţi din catalogul Ecoruralis cu cele peste 70 de varietăţi de seminţe tradiţionale – campania începe pe 1 martie, deci mai ai timp să cântăreşti bine ce soiuri vrei pentru terenul – sau ghivecele şi jardinierele – pe care îl ai la dispoziţie
- îmbogăţeşte-ţi colecţia de seminţe tradiţionale primind – tot gratuit – ceea ce au de dăruit alţii în cadrul celor două evenimente din Cluj-Napoca: Seminţe cu suflet – 10 februarie 2018, USAMV, sera de flori, începând cu ora 10:00 şi Seminţe libere – 3 martie 2018, str. V. Babeş 33, 10:30 – 16:00. Nu te sfii să primeşti! Ia-le, îngrijeşte-le, înmulţeşte-le şi anul viitor le poţi da mai departe!
- cultivă – pe pervaz, în balcon, în faţa blocului, în grădina de la ţară
- sprijină micii producători locali – cumpără de la ei roşiile alea încreţite anume pentru a ascunde în faldurile lor gustul pământului, al verii şi-al copilăriei; caută-i în piaţa – volantă sau nu – ori la Cutia Ţăranului
- adoptă măcar o parte din cele 9 obiceiuri alimentare pe care le poţi practica fără mare efort alături de copiiii tăi
Dacă-ţi vin în minte doar motivele pentru care nu poţi face nimic – munca, programul, copiii, viaţa urbană – împrumut de la Raluca un crâmpei de informaţie. Ştii bonurile de masă? Alea pe care le ţii în portmoneu, alături de cardul de acces în biroul de beton-sticlă-oţel în care lucrezi? Micile petice de hârtie sunt încă o formă de privare de libertate decizională – pentru că le poţi folosi doar în supermarketuri, în mâna trudită a ţăranilor îşi pierd orice valoare. Cum ar fi să nu mai ai nevoie de ele, pentru că-ţi afunzi chiar tu mâinile în pământ?
Totul începe cu o sămânţă. De curaj, de nebunie, de rebeliune. Sau de roşii, de ardei ori de dovleac.
No Comments