De-ar fi sa am si-un baiat, mi-as creste amandoi copiii absolut la fel: ca pe niste oameni autonomi. Pentru ca singurele limitari pe care le au fiecare dintre sexe sunt cele pe care le punem noi.

Nu vad de ce un barbat nu este in stare sa impature hainele de pe uscator, dar e singurul in stare sa-si plieze parasuta dupa salturile de amator. Nu inteleg de ce un barbat, citadin din tata-n fiu, gaseste instinctiv nordul in prima lui iesire in padure cu baietii, dar nu-i in stare sa-si gaseasca singur drumul prin casa pana la cosul cu rufe murdare. Cel pe care-l impinge un pic mai incolo de fiecare data cand se aseaza pe wc. Nu pricep de ce un barbat care poate citi o harta – fiindca nu o tine ca damele, cu capu’-n jos – nu poate citi si pune in practica instructiunile din retetele de mancare. Mai ales ca majoritatea sunt si ilustrate pas cu pas, mai nou. Nu gasesc explicatia anatomo-fiziologica pentru care un barbat pare a fi lipsit de abilitatile si organele dedicate activitatilor casnice. Singura justificare la care ma pot gandi este ca a fost crescut sa se limiteze la ‚treburi de barbat’.

La fel, nu vad de ce o femeie n-ar putea sa bata un cui intr-un perete fara sa-l darame si fara sa o stearga spre Urgente, cu degetele zdrobite, inainte de-a-si termina treaba. Nu inteleg de ce sa fie sortita orbecaitului prin casa pana ajunge sotul, cand schimbarea unui bec necesita mai putina forta decat are pana si ea. Nu vad de ce-ar trebui sa mearga singura cu masina in service numai dupa ce isi face, mai intai, un credit de nevoi personale de 10.000 de euro ca sa plateasca schimbarea placutelor de frana. Ori de ce si-ar frange mainile neputincioasa langa teava sparta care pulseaza ca o artera aorta injunghiata pana cand vecinul de dedesubt vine sa-nchida robinetul care trebuie. Cu exceptia situatiilor care implica o putere fizica ce o depaseste – gen mutat canapeaua de una singura – ori cunostinte care nu tin de parohia sa – vezi sudura in argon, o femeie este perfect in stare sa faca prin casa tot ce face un barbat.

De aceea, de-ar fi sa am si-un baiat pe langa steluta, le-as tine jucariile la gramada si m-as bucura tare sa-i vad jucandu-se impreuna, indiferent cu ce aleg s-o faca. I-as cocota pe amandoi pe blat, in bucatarie, si le-as da sa taie morcovi cu cutite boante. Le-as rasturna in fata cutia cu scule si i-as lasa sa desurubeze tot ce le iese in cale. I-as creste astfel incat sa poata trai independenti si autonomi mai ales atunci cand nu vor mai fi singuri, ci impreuna cu cineva.

N-as face din baiat bruta tabacita care duce mult pana cand face legea cu pumnul, iar din fata – pretioasa speriata de viata care-asteapta mereu sa fie salvata de cineva, oricine. I-as incuraja pe amandoi sa planga, sa rada si sa se confeseze – pentru ca viata interioara bogata si asumata ii transforma din stereotipuri in oameni. Si pentru ca fata si baiatul sunt egali, i-as spune fiecaruia dintre ei, privindu-i in ochi cu toata seriozitatea: tu decizi!

Nu-i nevoie de unghii ascutite de femeie ca sa speli temeinic vana. E nevoie de responsabilitate. Nu-i nevoie de vederea periferica a femelei ca sa observi plita murdara. E suficient respectul fata de celalalt. Nu-i nevoie de muschii barbatului ca sa duci masina la spalatorie. E suficienta intelegerea fata de partenerul tau. In general, nu-i nevoie nici de hormoni specifici, nici de organe sexuale si nici macar de comportamente instinctive ca sa fii un om autonom si plin de compasiune. Dar e nevoie de parinti care sa te invete sa fii om, inainte de toate.