Pentru ca suntem experte in a trece prin furcile caudine suflete si trupuri de barbati, dupa ce-am rezolvat importanta sarcina a alegerii partenerului ideal pentru pruncul perfect ne punem pe cautat – poate cu chiar mai mare exigenta – medicul cu care sa nastem.
Am cazut si eu in aceeasi capcana. Cea a selectarii medicului cu mixul optim de experienta, disponibilitate ca timp, tarife, deschidere la nou, intelegere fata de hachitele butoiului de hormoni ambulant care eram. N-am fost extrem de incantata de medicul ales, mai ales dupa primele doua vizite la cabinetul lui privat, dar parca am fost prinsa intr-o vraja a unei monogamii prost plasate si am continuat sa merg la el pentru supravegherea sarcinii, mai ales ca totul mergea ca la carte pe dinauntrul meu.
Ca orice romanca get-beget, i-am pus intrebarea capitala – daca vine sa asiste la nastere. Raspunsul lui, chiar daca a fost conditionat de posibilitatea de a naste in timpul sarbatorilor de iarna, m-a multumit suficient incat sa trec cu vederea ca scoteam informatiile de la el cu un forceps imaginar. Stiam de la cursul Lamaze ca e bine sa fiu flexibila si sa nu ma cramponez de prezenta lui acolo, dar mi se parea ca m-as simti mult mai bine daca ar fi cu mine in Marele Moment.
Momentul cu pricina a venit si-a avut propriile pareri despre cum trebuie sa se desfasoare nasterea. Cand, dupa un travaliu nocturn acasa, m-am lasat convinsa sa plec spre maternitate, sotul a luat cu noi scrisorile medicale – cateva foi in care era descrisa evolutia sarcinii, prezentatia copilului, dimensiunea estimata – informatii pe care le credeam vitale atat pentru medicul „meu”, spre improspatarea memoriei, cat si oricui ar fi facut parte din echipa de nastere, in lipsa lui.
N-a cerut nimeni informatiile respective. Nici medicul meu – despre care am aflat ca e de garda, nici celelalte cadre medicale care m-au asistat. Deja obosita de nesomn si de setea cumplita pe care am rabdat-o ore intregi, nici prin cap nu-mi trecea sa intreb unde e medicul meu, de ce a intrat in sala de nasteri si, vazandu-ma de la 3 metri, a plecat fara sa spuna nimanui nimic. Am ascultat cum am putut mai bine indicatiile moasei si ale medicului rezident, n-am protestat nici o secunda cand am auzit de ‚oxistine’ si nu mi-a dat prin gand sa ma revolt cand rezidentul m-a ajutat putin, „cu coatele in burta”. Tot ce imi doream era sa nasc si sa dorm.
Dupa ce-am nascut si mi-am revenit din oboseala, am aflat cum au stat lucrurile. Medicul caruia i-am fost fidela timp de aproape 9 luni a intrat in sala de nasteri si nu m-a recunoscut. Evident, eram usor desfigurata si ma prezentam in fata lui intr-un unghi putin diferit fata de consultatiile la cabinet, deci e de inteles ca figura mea nu i-a spus nimic. Numele, in schimb, i-ar fi putut spune ceva. Daca ar fi intrebat. Dar n-a facut-o. Scrisorile medicale aduse cu atata grija n-au fost solicitate de nimeni, desi rezidentul ne-a certat pentru ca am mers la spital intr-un stadiu atat de avansat al travaliului. Zicea ceva de pericolul de a fi cordonul ombilical infasurat in jurul gatului copilului – dar nu s-a obosit nimeni sa faca vreun ecograf sau vreun alt fel de control ori monitorizare, cu exceptia ritmului cardiac al bebelinei.
Una peste alta, sunt fericita cu modul in care au decurs lucrurile. Medicul rezident cu care am nascut m-a impresionat – chiar in stadiul acela de oboseala crunta in care eram – prin tonul calm si atat de uman si apropiat cu care mi-a vorbit tot timpul cat a stat cu mine. A fost atent, prezent, rabdator, evident interesat ca nasterea de care era responsabil sa decurga cat mai bine posibil. Mi-a explicat ce se intampla atat in timpul nasterii, cat si al coaserii epiziotomiei. A venit in salon sa ma vada la cateva ore dupa, si in fiecare zi din cele 3 de spitalizare. Tot respectul pentru implicarea de care a dat dovada!
Asadar, din punctul meu de vedere, cata vreme sarcina decurge normal si controalele nu indica nici un risc de prezentatie dificila a copilului, nu e important cu cine nasti. Iar rezidentii – acesti „paria” in ochii medicilor confirmati, cat si ai gravidelor – se pot dovedi mai atenti, mai interesati si mai putin rutinati in interactiunea cu femeia pe cale sa dea nastere unei noi vieti. Pana la urma, toate stim instinctiv sa nastem, avem nevoie doar de putina asistenta specializata.
No Comments