„Doar ţiţi rămâne mică” s-a putut transforma din poveste în carte numai cu ajutorul comunităţii. Al tuturor acelora care au acţionat într-un fel, promovând proiectul ori contribuind financiar. Iniţiativa şi acţiunea fiecărui susţinător este cu atât mai impresionantă, mai autentică si mai valoroasă, cu cât nu e rezultatul presiunii sociale, ci o decizie independentă în marea majoritate a cazurilor. Fără să simtă că face parte dintr-o „mişcare” sau dintr-o „acţiune”, fiecare a decis în dreptul său să afirme public nevoia pentru un asemenea proiect educativ. Iar acum povestea continuă să crească la sânul comunităţii pentru că împărtăşim câteva valori fundamentale.
Toate mamele care mi-au scris după ce au citit cartea mi-au spus că au plâns. De-a binelea şi din măduva sufletului. Spre surpriza totală a unora dintre ele, care se cunosc a fi greu impresionabile şi-au fost prinse cu garda jos. Pentru că nu aşteptau asta de la o carte.
Dar eu tocmai la asta mă aşteptam. La confirmarea lacrimilor. Pentru că ele îmi confirmă, în esenţă, solidaritatea şi compasiunea unor femei cu care nu voi ajunge niciodată să mă cunosc. Şi nici nu avem nevoie să o facem, pentru că avem acum o poveste comună şi solidaritatea aceasta de la distanţă e suficientă ca să ne pună pe fiecare dintre noi în perfectă legitimitate interioară. Probabil că exact aceeaşi nevoie de apartenenţă face ca povestea poveştii să circule în continuare în comunitatea aceasta identificată doar în geografia inimii.
Şi mai cred că povestea e făcută să circule tocmai de valorile împărtăşite de mamele „predispuse” la alăptarea prelungită: convingerea că alăptarea nu e normă socială, ci decizie personală; intuiţia că vulnerabilitatea declarată în faţa copilului e drumul sigur către asumarea curajului în doi pentru viaţa de după alăptare; credinţa că super-puterea de-a face lapte nu se pierde, ci se transformă în super-puterea de-a ne iubi copiii fără limite, cu nesfărşită răbdare şi „la cerere” pentru tot restul vieţii.
Unde a ajuns deja povestea „Doar ţiţi rămâne mică”
Pentru că suntem împreună în povestea asta, am îndrăznit să vă cer una-alta. De parcă n-ar fi fost de-ajuns banii pe care i-aţi dat în campania de crowdfunding, v-am mai cerut să cercetaţi care e echivalentul termenului „ţiţi” în SUA ori în UK şi să mă ajutaţi la traducerea poveştii în engleză. Şi-acum, pentru că tirajul de cărţi finanţat în 2017 prin crowdfunding s-a epuizat, vă cer şi răbdare, acceptând să aşteptaţi pentru a livra comanda voastră din noul tirajul pentru februarie 2018.
Vă mulţumesc şi mă bucur să ducem povestea mai departe împreună!
No Comments