Intarcarea blanda e pentru ca steluta are 3 ani si 2 luni si consider ca a trecut deja de varsta la care s-ar fi putut intarca singura. Si pentru ca avem amandoua nevoie sa trecem impreuna prin tranzitia de la dragostea de san la dragostea cea mare.
Alaptarea ma deranjeaza fizic de multa vreme. Cand se termina laptele, incepe sa stranga din dinti. Nu tare – doar cat sa lase mici urme si sa ma scoata complet din minti senzatia ca o parte a corpului meu e prinsa in capcana. Desi ii spun de fiecare data ca poate sa tina mana – nemiscata! – pe san, nu se poate abtine sa nu o miste infinitezimal, suficient cat sa nu pot adormi. Seara, dupa ce bea si o lamuresc sa-si desclesteze falcile de pe mine, tine neaparat sa doarma cu o mana pe san, iar eu adorm asa, cu un san pe dinafara, de-o sa mor de pneumonie de la atata stat cu pieptul gol. Si cand cere titi de plictiseala, imi vine sa le decupez pe loc de pe mine si sa i le atarn de gat cu o sfoara, asa cum facea mama cu manusile mele.
Si totusi… Cand mi se ghemuieste in brate si-si atinteste ochii intr-ai mei, o vad fix asa cum era cand era mititica. Moale, calda, lipita de mine, cu o gurita rosie de-atata viata inflorita peste san, cu obrazul rumen de la caldura mea, cu fruntea transpirata de atata pasiune, cu mirosul ei de copil de lapte, toata numai incredere in mine. Povestim si mi-ajunge sa numar silabele pe care le ingana cu gura plina ca sa inteleg ce-mi spune. O absorb cu ochii, cu nasul, cu pielea, cu degetele, o mangai cu mirarea proaspata ca am norocul sa fiu a ei, o strang in brate si-i sarut fiecare por de pe frunte si pleoape, glumind cu ea ca sanii cresc pe piept si nu in alta parte tocmai pentru ca fiecare mama sa-si poata saruta copilul in voie cand il tine la san. Ea zambeste din ochi si se freaca de mine ca o pisica, schimband intre noi mirosul, caldura, increderea, dragostea.
Si poate ca mai este un motiv pentru care sanii sunt pe piept si nu in alta parte: ca sa fie aproape de inima. Crescand cu obrazul lipit de constanta ei declaratie de dragoste, sa aiba de ce se agata atunci cand ne vom desprinde din lunga imbratisare a alaptarii. Sa ne regasim amandoua in plasa de siguranta a dragostei, sa aiba certitudinea c-am s-o iubesc – cu o dragoste ce nu imbatraneste si nu oboseste niciodata – si-atunci cand va fi mare si se va intoarce din experienta ei prin lume ca s-o ajut sa fie mama. Sa stie ca am s-o alin intotdeauna, asa cum ma alina si pe mine mama mea.
Daca n-as merge pe intarcarea blanda, mi-ar intarca-o altii. Bunicii, vecinii de bloc si vecinii de plaja, cei care incearca s-o dezlipeasca de san fortandu-i atasarea cu sentimente de rusina, de vina, de clandestinitate. Simt ca-i de datoria mea sa o ajut sa inlocuiasca dragostea pentru san cu dragostea cea mare. Si simt ca avem nevoie de toata blandetea si tot timpul din lume, pentru ca incheierea alaptarii nu inseamna intarcare doar pentru ea, ci si pentru mine. Inca nu-s nici eu pregatita s-o las pe steluta sa plece de la pieptul meu cu certitudinea dragostei, ca sa-mi lase in brate pe viata dorul nestins de ea.
No Comments