Anul ăsta am început o viaţă dublă, de orăşeancă în timpul săptămânii şi de ţărancă de weekend. Agricultura în deplasare îmi oferă neaşteptate revelaţii filosofice. După euforia produsă de primele răsaduri care-au supravieţuit nepriceperii mele, m-au năpădit buruienile realităţii. Parul care trebuia să sprijine plantele rămăsese mic. Ca un părinte care uită să mai crească şi el.
Evident că n-o să cumpăr araci telescopici numai ca să-mi susţin parabola în următorul sezon agricol. Dar încep să dea în pârg în mintea mea nişte intuiţii care spun că parentingul pe termen lung nu-i decât secundar şi implicit despre copii. Odată ce-ai compostat terenul relaţiei cu copilul tău cu dragoste orbească şi răbdare fără tutun, e cazul să te ocupi de tine, ca adult. Să-ţi întreţii inelele de creştere pe care se caţără spre lumină puiul tău. Să te cultivi. Să devii. Să evoluezi.
În timpul săptămânii muncesc la a arunca în hăul online-ului seminţe de idei. Când a trebuit să comunic cursul de Evolutionary Parenting, mi-am luat sapa de lemn a marketingului şi-am cerut scurt nişte articole explicative ale conceptului. Le-am citit, dar din inerţie am mai cerut şi-un video micuţ şi trendy, în care Laurenţiu Horubeţ să zâmbească regulamentar şi convingător. Mi-a plăcut tare refuzul lui de-a livra para mălăiaţă în gura unui public care nu-i pregătit să înghită ce coace el. Şi m-a convins pe neîncercate că e un curs pentru cei care citesc cu atenţie etichetele. Pentru cei care vor să citească în sine.
Care e treaba cu Evolutionary Parenting?
E despre cele 3 stadii de bază ale dezvoltării de sine, cele modelate în copilăria mică:
- 0 – 2 ani – nevoia de supraviețuire. E despre hrana care umple burta şi dragostea care umple inima. Lipsa oricăreia dintre ele e înlocuită pe viaţă de teama că n-ai destul, iar golul de dinăuntru e betonat zadarnic pe dinafară cu bani, case, maşini şi lucruri care niciodată nu-s destule.
- 7 – 8 ani – nevoia de apartenenţă. E despre a prinde rădăcini între ai noştri – părinţi, rude, comunitatea restrânsă şi a deprinde de la ei reguli de comportament. Când greşelile inerente sunt sancţionate cu retragerea dragostei, apare frica de a nu fi iubiţi suficient şi tendinţa de-a căuta recunoaştere şi apreciere.
- 10-12 ani – nevoia de diferențiere. E despre tatonarea unor talente şi afirmarea lor. Când nereuşitele primesc la fel de multă apreciere ca şi victoriile, ni se confirmă ca suntem suficient de buni. Suportul condiţionat nu face decât să ascută un simţ al competiţiei fără sfârşit.
Şi mai e despre cele 4 stadii de definitivare a ego-ului, care pot fi frumos cultivate la vârsta adultă, după ce înţelegi cum să faci pace cu primele: individualizarea, autoîmplinirea, integrarea şi nevoia de a te pune în slujba altora.
E despre cum să continui să creşti şi după ce ai ajuns, incontestabil, adult. E despre cum să rămâi verde la minte şi plin de sevă şi despre cum asta se transformă în condiţie necesară şi suficientă pentru împlinirea copilului tău.
Am de dat o invitaţie la cursul din 6 – 7 octombrie 2017! Scrie-mi la ce nivel de ego simţi că eşti şi care este nivelul maxim la care vrei să ajungi. Şi nu te abate de la drumul devenirii dacă hazardul unei trageri la sorţi nu-ţi rezervă chiar ţie invitaţia.
No Comments