Am amenajat camera steluţei noastre când eram însărcinată. Habar nu aveam de tendinţe, de Montessori ori – măcar! – de ce înseamnă cu adevărat viaţa cu un copil. Probabil n-ar fi ajutat prea mult să ştiu: în mine urla instinctul de cuibărire! (Şi totuşi, poate nu i-aş fi făcut camera de fată bătrână în care doarme tac-su….)

Ce mi-ar fi plăcut să ştiu despre viaţa cu un copil înainte de a începe amenajarea camerei?

• că bebeluşilor le place să doarmă lipiţi de cineva – şi că patul de o persoană din „camera copilului” a fost prea mic de la bun început pentru co-sleeping, aşa că ne-am mutat amândouă în dormitorul matriarhal, spre liniştea nopţilor soţului meu, care este mai puţin tolerant la poluarea fonică prin sforăituri decât este sensibila noastră fetiţă
• că bebeluşele cresc repede în fetiţe cochete – şi că dressingul cu bară pentru rochiţe plasată la înălţime pentru adult va fi motiv de continuă frustrare pentru părinţii grăbiţi şi nevoia de independenţă în decizie a domnişoarei
• că jucăriile nu folosesc nimănui închise în sertare – şi că bun ar mai fi un dulap cu rafturi la care steluţa să ajungă uşor şi fără ajutor, când are nevoie de jucării ori de cărţile ei
• că abia ce scapi de trezirile pentru alăptare şi prinzi gustul somnului neîntrerupt, că apare frica de întuneric şi copilul care se caţără pe tine, ascunzându-se de monştri imaginari ca struţul sub plapumă – şi cum o simplă lampă de veghe cu personaje pare a avea puterea întreagă a super-eroilor de pe abajur
• că dispreţul faţă de roz e un fel de „acquired taste” şi că orice fetiţă lăsată să se exprime liber alege cu aceeaşi bucurie obsedantă orice articol de vestimentaţie, accesoriu ori decoraţiune roz

Ce mi-ar plăcea să nu ratez pe viitor în amenajarea camerei copilului?

Pentru că steluţa noastră se va muta în camera ei (Doamne-ajută!) la o vârstă la care va putea lua decizii singură, sunt convinsă că va face o treabă foarte bună în a-şi modela spaţiul astfel încât să se simtă bine. Chiar dacă noaptea va mai face naveta în patul „mare”, ca să ne rechiziţioneze plapuma şi să prindă curaj în lupta cu monştrii din întuneric…

Aşadar, mă bazez pe faptul că-şi va alege ea culorile şi decoraţiunile. Eu voi avea doar grijă ca obiectele pe care şi le alege să fie ergonomice. Ţin mult la o masă de lucru care să îi permită o poziţie bună şi comodă, adică la un birou cu blat cu înclinaţie ajustabilă şi picioare care îi permit să „crească” odată cu ea.

Deocamdată, ne-am adaptat cu toţii la configuraţia spaţiului în care locuim şi mobilierul uneori neinspirat ales nu ne împiedică să ne iubim fără colţuri. Aştept cu nerăbdare ziua în care voi reamanaja camera copilului – şi la 16 ani e tot copil, nu-i aşa?

Comments

comments