„Si, nu te plictisesti?…” E una din intrebarile intentionat subversive pe care le aud de un an si ceva incoace, de cand ‚stau’ acasa sa am grija de steluta mea. Asta-i intrebare de om fara copii sau de parinte ‚in timpul liber’.
Da, e multa rutina. Multa munca fizica, repetitiva, multa oboseala. Progresele nu-s peste noapte si, pentru cine nu le traieste din primul rand, n-au deloc amplitudinea pe care o simt eu. Ha, isi tine capul singura! Maaaare branza! Pfff, se rostogoleste pe burta… Si-ar trebui sa cad in extaz?! A facut un singur caca, de o consistenta standard? Femeie, asta te face pe tine fericita??? Lumea ta a ajuns sa fie chiar atat de mica?
Dar unde tu vezi un copil care sa hraneste cu lapte de la pieptul mamei, eu vad un puiut care-si construieste sistemul imunitar si isi consolideaza increderea in sine. Pentru ca alaptarea la cerere raspunde prompt si neconditionat nevoii de hrana, de hidratare, de sanatate, de protectie, de apartenenta a puiului de om. Cand imi tin steluta la san, ma cucereste fara drept de apel cu privirea ei limpede si curioasa, cu pleoapele ei moi inainte de somn, cu manuta calda care mi se intinde peste piept, intr-o imbratisare mai completa decat imi poate da un adult cu maini suficient de lungi ca sa ma cuprinda.
Desi munca sisifica de a curata scaunul de masa si un sfert din bucatarie dupa pranz iti pare o sceneta de teatru absurd, eu stiu ca mancarea pe care am oferit-o a hranit nu numai trupul, ci si mintea. Fiecare masa e o lectie deschisa de fizica – compresia solidelor terciuite intre degete, viteza cu care circula sunetul facut de un mar bine copt storcindu-se de gresie, relatia dintre masa unei stafide si acceleratia gravitationala la care este aceasta supusa prin comparatie cu o jumatate de pruna zemoasa. Mancarea e prilej de atat de multe trairi senzoriale – nu e doar gust, e miros, textura, temperatura, aroma. Libertatea de a explora in fel si chip, inclusiv libertatea de a decide ce si cat mananca sunt experiente si amintiri care sper sa-i fie de folos in a-si construi o relatie sanatoasa cu mancarea. Ce e atunci cand isi face masti cosmetice din mancare? Aaaa… copilarie?
Ceea ce pare un copil limitat la un set de miscari repetitive, plictisitor de urmarit, este un pui de om care invata si exerseaza intens coordonarea ochi-mana, aprecierea distantelor, gestionarea prizei a trei obiecte simultan. Apreciez ca pe un privilegiu lungile momente in care e complet absorbita in bagatul si scosul pieselor de puzzle dintr-o cutie de carton – ii urmaresc expresia serioasa, concentrata, uimirea in fata fiecarei combinatii unice de forme pe care le iau obiectele in cutie, o vad cum isi pune intrebari, cum scotoceste si intoarce pe toate partile pana invata si intelege de lucrurile sunt asa cum sunt.
Desi ‚stau’ acasa 24 din 24 de ore, regret ca nu am suficient timp sa stau intr-un colt si sa o observ mai mult decat imi permite acum programul din care nu pot scoate cu nici un chip schimbatul de haine, schimbatul de scutec, imbracatul, gatitul, hranitul, adormitul si vegheatul la somn. E asa extraordinar sa o vad invatand – pentru ca isi ia ‚joaca’ extrem de serios si fiecare gest, fiecare ridicat din spranceana, fiecare privire iscoditoare e o intrebare careia ii cauta raspuns. E o varsta magica la care absoarbe orice informatie din pura dorinta de a sti.
Pentru fiecare durere de spate, fiecare noapte in care dorm nemiscata, pentru fiecare tura de transpirat la imbracat o persoana si jumatate pentru iesit afara, pentru fiecare explozie de spanac si perisoare de sub scaunul de masa, pentru fiecare „nu mai poooot” si „sa vina cineva sa mi-o ia 5 minute din fata ochiloooor” primesc o ceafa moale si calda, transpirata de pasiunea pentru lapte; un copilas care miroase a viata proaspata in fiecare dimineata; un suflet care ma onoreaza cu increderea cu care se sprijina pe mine ori de cate ori are nevoie. Primesc o oglinda miraculoasa in care ma vad tanara, inepuizabila si frumoasa.
Asadar nu, nu m-am plictisit. Privesc un puiut cum devine om si cum ma face si pe mine un om mai bun. Tu cu ce te lauzi pe ultimii doi ani?
No Comments