Iza şi Andreea, cele care meşteresc bijuteriile de la Atelierul de Murano, sunt prietene de mici şi au darul să facă pe oricine să se simtă prietena lor din copilărie. Seamănă tare cu mine şi cu tine – deschise şi fireşti, depăşite de contabilitate şi mâncătoare de dulciuri la pachet. Sunt cumva prea umane ca să le creditezi ca artist. Asta până când sting lumea din jurul lor şi aprind flacăra la care îşi modelează lumea interioară.
Mă aşteptam la ceva mai spectaculos. M-am dus în atelierul lor în tricou, presupunând căldura cuptoarelor. Am trecut peste surpriza de-a le vedea lucrând fără şorţuri grele, din piele, ca ale fierarilor. Poate că la sticlari nu se poartă, mi-am zis. Realitatea necinematografică a buteliei de gaz de sub masă şi a flăcăruicii mici m-a smuls complet din filmul meu. Deci aşa se fac mărgelele de Murano?…
Andreea m-a luat sub braţele ei protectoare şi mi-a dat prima lecţie din ziua mea de ucenicie: alegi câteva baghete de sticlă în culorile dorite; încălzeşti bagheta de bază la flacără, până la incandescenţă; modelezi cu ajutorul căldurii o bilă aproximativă şi apoi transferi sticla fierbinte pe un electrod, rotindu-l mereu. Adaugi apoi alte culori, folosind jocul de temperaturi pentru a da formă, textură, suprapuneri de culoare. Când consideri că treaba e gata, vâri mărgica într-un strat gros de vermiculită care arată ca nisipul şi-o laşi să se răcească lent, ca să nu crape. Gata! Ce mare filosofie e şi handmade-ul ăsta, nu-i aşa?
Fix asta e şi părerea unei părţi din fauna de cumpărători care merg în pelerinaj după chilipiruri la târgurile de mărţişor ori de Crăciun. Genul de oameni care confundă termenul de „handmade” cu manufacturarea şi care reclamă numărul diferit de puncte de pe pălăria celor două ciupercuţe din perechea de cercei unicat. Oamenii care se miră că Andreea şi Iza chiar trăiesc din munca lor, că nu-i doar un hobby pentru timpul lor liber de gospodine ori de funcţionare cu aspiraţii creative. Şi care, după ce-şi exprimă sonor mirarea, se văicăresc de preţ şi-ar da-o la târguială. Noroc că, după 8 ani de mers la târguri, fetele de la Atelierul de Murano ştiu să aleagă evenimentele la care se întâlnesc cu cumpărători care ştiu să le preţuiască munca.
Bijuteriile nu se vând însoţite de mini-CV-ul fetelor. Aşa că nu-i nicăieri menţionat faptul că Andreea a trecut – cu rost – prin Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”, secţia Ceramică, printr-un curs de tehnică Murano în Italia, iar Iza – prin Facultatea de Istorie, specializarea Istoria artei, din cadrul UBB. Cele cărora li se aprind ochii după colierele şi broşele de sticlă nobilă n-au nevoie de dovada seacă a diplomelor. Le este de ajuns culoarea, forma, proporţia. Povestea. Povestea meşteşugită cu mintea şi inima mai mult decât cu mâna. Bjuteriile head, heart and handmade.
Pentru că asta fac Andreea şi Iza. Descompun mental imaginile din minţile lor şi le recompun, într-o anatomie specifică sticlăriilor de Murano, pentru a moşi în palmele lor şoricei cu nasul în vânt şi mărgele inspirate de modele vechi de sute de ani. Visează colorat şi-apoi negociază cu chimia şi legea gravitaţiei forme pe care le recalibrează infinitezimal din încheietura mâinii. Şi la ochi – cel mai sensibil instrument de măsură.
Am răsucit la acadeaua incandescentă a mărgelei mele neştiind ce vreau să fac, lăsându-mă ghidată de Andreea şi de sticla ce lua singură formă de sferă. Am improvizat câteva efecte şi-aş fi uitat de mine la flacără, să descopăr, să experimentez, să mă împrietenesc cu lava baghetelor. Dar ucenicia mea de o zi mi-a fost de ajuns doar pentru o mărgică aproximativă şi-o poveste. O podoabă pentru mine şi o bijuterie pentru voi.
Vă recomand să le căutaţi pe Iza şi Andreea la Atelierul de Murano şi să vă răsfăţaţi cu bijuteriile lor!
No Comments