A fost luna – semiluna ei rasarind printre semnele de „curba periculoasa”, dar indicand o cu totul alta directie. Atunci mi-am dat seama ca-i ea. Si ca e peste tot cu mine.
Cum se insereaza mai repede, noaptea m-a prins pe drum, iar coltul ascutit al lunii in crestere a scobit in mintea mea si-a transformat parbrizul intunecat in ecran de drive in cinema.
Ochii tai prin intuneric. Ma urmaresc scuturand din picior ca pisicile, pentru ca pe jos e apa scursa de la dus. Si se dilata atunci cand, lipindu-ma aprig de tine, ma desprind ca sa-ti spun „stii, n-am mai dormit niciodata in paturi lacustre”. Ador sa-ti surprind explozia pupilelor, efortul vizibil pe care sangele il face, constrans brusc sa faca 180 de grade inapoi spre creier.
Noaptea. Cea in care ne-am intalnit dupa prima mea bucla in zona crepusculara in care ma aflu acum. Cea in care ne-am asezat fiecare in patul lui, eu am inceput sa vorbesc si-apoi sa te-ascult, iar vocea ta cuminte si calma m-a linistit. Evident ca mana mi-a luat-o inainte, a trecut peste golul dintre paturile noastre, a luat urma mainii tale si-a inceput sa traseze linii fine pe pielea ta. „Tu si care armata?” Eu si mana mea cu soldati hotarati sa te cucereasca numai pentru a-ti spune ca dupa ea vine o intreaga armata care se preda.
Semiluna din seara asta si-a-fipt coltii in mine. Cand va fi luna plina, vreau sa-mi las urmele dintilor in umarul tau.
No Comments