L-am urmărit pe Jamie Oliver vorbind despre cauzalitatea dintre obiceiuri alimentare sănătoase şi speranţa de viaţă în timp ce asudam pe bicicleta de cameră. N-a spus nimic nou, dar a pus informaţia într-o perspectiva nouă. Care m-a făcut să înţeleg că noi – eu, tu, şi tu, şi tu – suntem cei cu „pita şi cuţitul” în mână. Şi că noi, cei mulţi şi mărunţi, avem puterea de a porni schimbarea atât de necesară pentru noi şi pentru copiii noştri.

E clar că-i greu să opunem rezistenţă unui sistem în care autolegiferarea marilor producători de mâncare procesată şi lipsa de intervenţie responsabilă a statului par să ne condamne la întâlniri premature cu o groapă suficient de mare încât să torni fundaţia unei mici cabane. Dar putem face şi altceva decât să înghiţim ce ni se îndeasă pe gât. Putem schimba lucrurile la nivel microscopic – pentru că celula familiei e, nu-i aşa?, baza societăţii. Iar schimbarea din casă şi de pe masa noastră e spre binele nostru şi-al următoarelor două generaţii.

Indiferent care v-ar fi motivele, iată ce puteţi face şi voi pentru a le crea copiilor voştri obiceiuri alimentare sănătoase:

1. Faceti piaţa împreună – dacă n-aveţi bunici gospodari pe la ţară, piaţa e cea mai simplă cale de a-i învăţa pe copii cum arată o ceapă, cum să deosebească spanacul de macriş şi cum să aleagă căpşunii dulci de cei necopţi. Da, o să dureze o veşnicie si da, înţeleg de ce preferaţi vizitele educative în grădini botanice cu plante exotice. Dar e păcat sa ignoraţi potenţialul uriaş de educaţie aplicată al unei simple pieţe de legume şi fructe.
2. Gătiţi împreună – e cea mai autentică metodă de a duce mai departe o tradiţie care are şansa de a creşte nu numai speranţa de viaţă, dar şi calitatea vieţii. E clar că şi o simplă omletă va lua de 3 ori mai mult timp până să ajungă în farfurie, dar joaca de-a gătitul le dă celor mici cunoştinţe de-o valoare pe care n-o poate egala nici un spaţiu de joacă.
3. Mâncaţi împreună – e cea mai la îndemână formă de apropiere şi de împărtăşire. Măcar o dată pe zi, adunaţi-vă cu toţtii în jurul mesei, priviţi-vă, ascultaţi-vă, vorbiţi. Din substrat, cei mici vor înţelege că vă întindeţi cu cina nu pentru că trebuie să mestece, obligatoriu, de 20 de ori fiecare îmbucătură, ci pentru că vă face tututor realmente plăcere să fiţi acolo, împreună, iar mâncarea e doar un pretext. Evitaţi conversaţiile care fac mâncarea să stea cuiva în gât!
4. Cereţi mâncare sănătoasă – când copiii încep creşa şi grădiniţa, responsabilitatea voastră nu se opreşte la uşa instituţiei de învăţământ. Cereţi insistent şi repetat alternative sănătoase, mai ales dacă aţi optat pentru învăţământul privat. Guvernul nu va legifera la timp pentru a preveni diabetul, bolile cardiace şi obezitatea copilului vostru. Oricum, în calitate de clienţi plătitori ai unor servicii, aveţi o influenţă mai mare decât statul asupra meniului servit celui mic la cel puţin 2 din cele 3 mese principale ale zilei. Şi cereţi mâncare sănătoasă şi pentru voi, la serviciu – pentru ca responsabilitatea faţă de copiii voştri înseamnăa şi faptul căa trebuie să rămâneţi sănătoşi voi înşivă pe un termen suficient de lung.
5. Oferiţi mâncare sănătoasă – luati cu voi gustări sănătoase şi fructe. Şi luaţi o cantitate mai mare pentru a-i servi şi pe ceilalţi copii. Da, pe mâncătorii de pufuleţi şi de chipsuri, pe ahtiaţii după îngheţata de la magazinul din colţ si pe cei care, chipurile, nu simt gustul de dulce decât de la napolitanele trase în ciocolată în sus. Pe principiul „de la altul e mai bun”, vor mânca şi ei un măr, o banană, o mână de cireşe. Nu va fi dată în care să vă întoarceţi acasă cu fructe rămase nemâncate, garantat!
6. Refuzaţi mâncarea nesănătoasă – nu puneţi sănătatea copilului vostru mai prejos decât sentimentele unui seminecunoscut care oferă mâncare superprocesatăa. Tocmai pentru că cel mic va asista cu întreaga atenţie la toata scena, daţi explicatia reală – e prea multă sare, e prea mult zahăr, evităm prăjelile, e momentul nepotrivit pentru ciocolată. Dacă necunoscutul nu va avea deschiderea de minte să înţeleagă, cel puţin copilului îi oferiţi argumente în mod consecvent pentru obiceiuri alimentare sănătoase.
7. Respectaţi semnalele de saţietate ale celui mic – până la o anumită vârstă, nu foarte înaintată, copiii îşi urmează în mod firesc semnalele de foame şi saţietate, chiar în momentul în care apar. Cea mai simplă şi vizibilă demonstraţie o fac bebeluşii alăptaţi la cerere, care ştiu chiar din prima zi de viaţă să-şi asculte corpul. Acceptaţi că cel mic ştie mai bine ca voi când e sătul. Echilibrul fin dintre a mânca pentru a trăi şi invers e protejat de simplul fapt că îi respectati decizia de a se declara sătul.
8. Integraţi moderat orice – spuneţi da la tortul tras în marţipan de la aniversarea vecinului, la cornul umplut cu ciocolată de la bunica, la cuibul de viespi presarat cu zahăr primit de la cel mai bun prieten al copilului vostru. Ştiţi bine că gustul e bun şi copilului i se va părea fenomenal, pentru ca ăsta e gustul interzis. Da, are voie orice, dar stabiliţi limite şi insoţiţi-le cu explicaţiile aferente. Evident, limitele sunt făcute pentru a fi încălcate, dar asta nu e un motiv să renunţaţi la a le trasa. Puneţi-vă speranţa în faptul că gustul corect educat, consecvenţa în alegerile bune şi bifarea unei experienţe vor cântări mai mult, pe termen lung, decât atracţia potenţiatorilor de arome.
9. Acordaţi-vă aceleaşi drepturi la sănătate ca şi copiilor voştri – da, e greu să schimbaţi obiceiurile de-o viaţă. Dar e vorba de viaţa voastră, de cât şi cum trăiţi din ea. Faptul c-au apărut copiii nu-nseamnă deloc că nu mai are sens să aveţi aşteptări de la voi. Aveţi responsabilitatea, dar în egală măsură şi dreptul de a alege şi de a realege ce şi cum mâncaţi.

Ştiu pe pielea mea – şi am la dispoziţie suficient de multă din ea – cât de greu e să schimbi deprinderile ‚de-o viaţă’ şi să te converteşti brusc la obiceiuri alimentare sănătoase. Ştiu că-i o luptă în care fiecare înfrângere o încasează genunchii scârţâitori, plămânii neîncăpători, inima ramasă prea mică. Dar mai ştiu că e o luptă pe care mulţi părinţi îşi doresc din tot sufletul să n-o ducă şi copiii lor. Aşa că hai să facem tot ce e omeneşte posibil le oferim o altă direcţie. Şi să nu ne lăsăm copleştiţi de coexistenţa abaterilor noastre cu principiile pe care încercăm să le insuflăm. Nu e o dovadă de ipocrizie din partea noastră, ci de responsabilitate faţă de copiii noştri.

Comments

comments