Loading...

Povestile pentru copii si talcul lor terapeutic

povesti terapeutice

“Doar titi ramane mica” a inceput ca un dialog intre mine si steluta indragostita de intimitatea alaptarii. Transformand discutia intr-un text cu potential de poveste, am simtit ca poate sa fie de ajutor si altora. Doar ca nu stiam cum s-o pozitionez.

Alexandra Ilies, educator parental Parenting prin iubire, a limpezit lucrurile pentru mine. Si-am intrebat-o pe ea pentru ca am incredere in meticulozitatea si obiectivitatea cu care se documenteaza inainte de a emite opinii. Pentru ca propune parintilor un stil de educatie care ii tine cu picioarele pe pamantul dovezilor stiintifice si cu capul in norii iubirii neconditionate. Pentru ca-i creste mari pe cei care ii cresc pe cei mici.

Va invit sa cititi interviul de mai jos asa cum se citeste o carte – in liniste, fara graba si, poate, cu un carnetel pentru notite la indemana.

Cum se scrie o poveste terapeutica? Cui ii revine initiativa – psihologului sau scriitorului?

Alexandra Ilies: Povestile terapeutice pot avea o multitudine de fundamente teoretice si pot imbraca o varietate de forme. Cu siguranta atat un psiholog abil intr-ale scrisului cat si un scriitor scolit intr-ale psihologiei pot sa-si asume rolul formularii unor povesti terapeutice. Ceea ce este esential este sa se raporteze la scopul povestilor terapeutice si sa ia in calcul criteriile pe care o poveste trebuie sa le indeplineasca pentru a fi terapeutica.

Ce criterii trebuie sa indeplineasca o poveste terapeutica?

Alexandra Ilies: Scopul povestilor terapeutice este cel de a vindeca sau a oferi claritate, coerenta unei experiente, adica ajuta la inte0rgarea rationala a emotiilor si il ajuta pe copil sa dea un sens intamplarilor. De astemenea, ele pot pregati copiii pentru evenimente viitoare, oferind siguranta prin predictibilitate si sens: venirea unui fratior, prima zi de scoala, vizita la medic, intarcarea etc.

In primul rand pentru a fi eficienta, povestea terapeutica trebuie sa construiasca o imagine clara, la care copilul sa se poata raporta sau cu care sa se poata identifica, exprimand-o suficient de subtil pentru a pastra acea distanta emotionala care confera siguranta. Daca povestea este prea directa sau resimtita ca si invinuire ori “predica”, cel mic ar putea simti rusine sau ar putea deveni rezistent fata de mesajul ei.

Bineinteles, povestile terapeutice trebuie sa tina cont de varsta auditoriului, de exemplu contextele care genereaza emotii prea puternice pot fi infricosatoare pentru copiii sub 7 ani, iar teama blocheza procesul de invatare. De asemenea, este ideal ca povestea terapeutica sa caute o abordare pozitiva a situatiei descrise sau o rezolutie pozitiva a conflictului.

Care e diferenta intre o simpla poveste si o poveste terapeutica?

Alexandra Ilies: Diferenta dintre povestile literare si povestile terapeutice sta practic in scopul pe care il urmaresc. Inca inainte de aparitia scrisului, povestile orale au jucat rolul principal in transmiterea cunostintelor, a informatiilor si a traditiilor. Pe parcursul istoriei multe povesti au fost folosite pentru a linisti, a vindeca sau a inspira.

In povestile clasice se impletesc roluri multiple: rolul de a transmite informatii (despre contextul istoric, cultura, obiceiuri), de a transmite valori sau comportamente acceptabile (onestitate, supunere fata de parinti, maniere) si de a vindeca – autorul (povestile de tip jurnal) sau lectorul (povesti cu elemente terapeutice).

povesti terapeutice
Povestile terapeutice abordeaza o gama variata de teme si mesaje, iar scopul lor poate fi sa intareasca increderea in sine, sa consolideze acceptarea de sine, capacitatea de a iubi si a fi iubit. De asemenea, povestile terapeutice pot avea rolul de a facitita conexiunea ascultatorului la resursele sale interioare, a gasi un scop pozitiv in viata, a se percepe pe sine si pe ceilalti intr-un mod clar, nedistorsionat, a stabili relatii sanatoase si a vindeca abuzurile si traumele din trecutul personal.

Carti terapeutice si povesti terapeutice – care e diferenta intre ele?

Alexandra Ilies: Datorita evolutiei si interesului acordat transformarii personale si sanatatii emotionale din ultimii ani, putem sa ne consideram norocosii posesori ai unui numar crescand de carti care abordeaza diferite teme de dezvoltare personala pentru copii.

Cand spun carti terapeutice ma gandesc la acele carti-instrument care contin tehnici sau exercitii prin care parintii si educatorii sunt ajutati sa ofere copiilor reincadrari in context, deprinderi si de comportamente alternative, strategii si tehnici de a face fata diferitelor contexte.

Cand ma gandesc la o poveste terapeutica”, aceasta este asemanatoare unei povesti literare, avand insa un scop pre-determinat de dezvoltare sau vindecare.

Ai intalnit povesti terapeutice contraproductive? 

Alexandra Ilies: In activitatea mea de consilier educational la o grupa mijlocie de gradinita am avut ocazia sa observ ceea ce se stie deja in literatura de specialitate si anume ca nu toate povestile terapeutice sunt valoroase, sau, cu alte cuvinte nu tot ceea ce apare intr-o culegere de povesti terapeutice poate fi considerat util.

In incercarea de a-i convinge pe copii sa fie mai ordonati si grijulii cu jucariile, educatoarea le-a citit o poveste intitulata “terapeutica” despre un baietel care a ramas incuiat afara din camera deoarece usa si jucariile personificate au hotarat ca nu mai suporta ca el sa le tranteasca, sa le arunce si sa le lase imprastiate. Stii care a fost reactia copiilor? “Eu nu arunc niciodata cu jucarii!” sau “La mine in camera eu fac ordine tot timpul!”. Unde dai si unde crapa? Povestea a indus sentimentul de vinovatie, copiii nu si-au dorit sa se identifice cu personajul negativ, asadar au negat ca ei ar avea vreodata comportamentele baietelului. Daca este sa ne gandim ca aveau intre 3 si 5 ani, ii credem? 🙂 Bineinteles ca si ei aveau comportamentele personajului negativ, insa sentimentul de vinovatie i-a ajutat sa invete doar cum sa nege, nu cum sa schimbe aceste comportamente – asadar povestea nu numai ca nu si-a indeplinit scopul terapeutic, dar a si generat un comportament nedorit: negarea, respectiv minciuna.

Si unele carti care pregatesc copiii pentru evenimente viitoare pot avea acelasi efect, deoarece prezinta ipostaze nerealiste. Eu recomand parintilor sa evite cartile in care se regasec expresii precum “Baietelul sta linistit si isi asteapta randul pana mamica alapteaza bebelusul” sau “La gradinita copiii se distreaza si se joaca toata ziua si fetita isi face doar prieteni buni”,  “Maia a invatat sa faca la olita pentru ca doar bebelusii fac in scutec”, etc. Acestea sunt in cel mai fericit caz complet inutile, putand fi chiar contra-productive.

Un studiu interesant din 2014, care include copii intre 3 si 7 ani, arata ca auditorii povestilor precum “Pinocchio” sau “Baietelul si lupul” – in care personajul principal este pedepsit pentru o greseala – nu vor avea o modificare pozitiva a comportamentului, pe cand copiii care audiaza o poveste al carei erou are un comportament adecvat si este rasplatit, isi vor modifica comportamentul in sens pozitiv.

De la ce varsta incolo copilul incepe sa ‚miroasa’ substratul povestii, sa anticipeze morala si, in consecinta, sa se opuna constient mesajului ascuns? 

Alexandra Ilies: Asta e o intrebare minunata! Opozitia fata de mesajul ascuns al povestii este data nu atat de varsta, cat de povestea in sine sau ee nerespecatrea criteriului de varsta in lecturarea ei.

Ca si alte lucruri care tin de dezvoltarea neuro-psihologica a copiilor, opozitia “rationala” este corelata cu maturizarea proceselor rationale, dar si cu intensitatea emotiilor generate de poveste, de abordarea lectorului, etc. Asadar, modul in care este formulata povestea, contextele care genereaza emotii prea puternice, povestile morale cu final negativ, povestile de tip “predica”, blocheaza copilul sau incita la rezistenta, mai degraba decat o anumita varsta a copilului.

Cat de importanta e ilustratia? E important sa fie ilustratia cu personaje umane sau nu conteaza?

Alexandra Ilies: In ziua de astazi, chiar si spre deosebire de copilaria noastra, sunt o multitudine de carti care ii invita pe copii sa le rasfoiasca, inca de pe rafturile librariilor. Ceea ce ii atrage pe copii si adulti deopotriva in primul rand este aspectul vizual. Pentru copiii mici, ilustratia joaca un rol chiar mai important decat textul.

Daca folosim personaje umane sau animale, reale sau fictive, depinde mult de gradul in care vrem sa abstractizam povestea si sa ii conferim rolul de poveste terapeutica metaforica sau literara. Distanta sau apropierea dintre personajele din povestea terapeutica si ascultator poate fi diminuata sau amplificata si cu ajutorul ilustratiei.

Cum poate fi potentat mesajul povestii terapeutice? Sunt indicate sau nu discutiile aditionale pe subiect?

Alexandra Ilies: Daca este sa ne referim la povestile terapeutice in sensul strict, acestea se adreseaza emisferei drepte a ascultatorului, adica laturii sale intuitive, inconstiente. De aceea este important ca povestile terapeutice sa fie lectrurate ca atare, nu interpretate. Unii specialisti sustin ca atunci cand o poveste terapeutica este intepretata, emisfera stanga – logica, rationala va crea rezistenta fata de mesajul povestii sau rezistenta la schimbare, iar astfel vor fi distruse puterea si valoarea terapeutica a povestii. De asemenea, o poveste terapeutica are scopul de a genera in ascultator o interpretare personala, un motor pentru a construi sensul si schimbarea cele mai potrivite pentru el insusi, iar perspectiva unui “interpret” interfereaza cu acest proces.

Pe de alta parte, printr-o interactiune abila si intrebari deschise bine directionate, multe povesti clasice pot fi utilizate in scop educativ sau chiar terapeutic de catre parinti.

povesti terapeutice

Care sunt recomandarile tale de povesti terapeutice din literatura universala si literatura romana?

Alexandra Ilies: Daca privim cartea terapeutica ca si pe un “tratament”, imi este imposibil sa fac recomandari generale, deoarece povestea terapeutica trebuie adaptata nevoii si receptivitatii copilului.

Imi plac insa mult povestile care ‘vorbesc’ despre valori si care le transmit cu adevarat. Poate parea surprinzator ca “Gruffalo” este una dintre preferatele mele 🙂 “Fantoma dragalasa”, preferata lui Ian, “Girafele nu stiu sa danseze”, “Lindbergh – povestea unui soricel zburator”aaa, am o lista infinita!

Chiar si o poveste “ne-terapeutica” poate fi adaptata pentru a transmite valori morale, iar cu putina indemanare parintele poate extrage mesajele potrivite.


Desi ignoranta nu-i ceva cu care sa ma laud, sunt totusi bucuroasa ca n-am fost nevoita pana acum sa tin in mana o carte terapeutica in adevaratul sens al cuvantului. Voi ce experiente aveti cu lecturile pentru copii?

Inima de sub pielea de acuarelă – “Doar ţiţi rămâne mică”

poveste alaptare si intarcare blanda Doar titi ramane mica

“Doar ţiţi rămâne mică” e o poveste duioasă şi emoţionantă despre lunga îmbrăţişare a alăptării şi despre dragostea de mamă. De când am îndrăznit prima dată să mă gândesc la ea ca la o poveste şi pentru alţi copii decât steluţa, am ştiut că vreau să fie ilustrată cu oameni. A durat câteva luni bune până să găsesc pe cineva care să accepte subiectul şi care să deseneze oameni vii pe sub pielea de acuarelă. 

“Doar ţiţi rămâne mică”. Povestea creşte odată cu voi

poveste alaptare si intarcare blanda Doar titi ramane mica de Dana Ganja si Cristina Ignatiuc

Mi s-a tot zis “scrie, scrie, scrie”, dar n-aş fi pariat niciodată că prima mea carte va fi una pentru copii. Şi încă una despre alăptare prelungită şi înţărcare blândă! Dar 3 ani si 7 luni de alăptare în desfăşurare m-au adus aici. Şi pentru a merge mai departe, pentru a putea cu toţii să ţinem cartea aceasta în braţele în care ne stau şi copiii “încă” îndrăgostiţi de laptele de mamă, am nevoie de ajutorul vostru. Al tuturor!

Taranca de weekend

Taranii de weekend

In copilarie aveam oroare de mersul la tara: zaduf continuu si retragerea neglorioasa in porumb, pentru ca buda din curte era mereu bazaita de insecte prea mari chiar si pentru panzele de paianjeni de-acolo. Acum nu stiu cum sa fug mai repede la tara. Stau seara tarziu pe buda din curte si-n loc sa deschid Facebook-ul pe telefon, deschid larg usa spre gradina luminata de stele. Fericirea nu se jeneaza ca-s cu pantalonii in vine.

Sedinta foto de antreprenoriat

Dana Ganja sedinta foto antreprenoare

Indiferent cat de pudrata ori despletita m-as prezenta la o intalnire de lucru, competentele, experienta si talentul meu raman aceleasi. Uniforma de antreprenor imi ia ceva timp, dar imi si da ocazia de-a centra atentia pe ce-avem de muncit, nu pe mine. Mi se pare deghizarea ideala in cazurile in care am de vorbit cu oameni care nu vad esenta de aparenta.

Familia insulara

familii insulare

Ne-ntalnim de Pasti, de Craciun si la aniversarile unora dintre noi. Invadam casele parintilor de cateva ori pe an, cat le mai tin batranetile. Si unii dintre noi ne mai dam like-uri pe Facebook. Trei generatii de familii insulare, nici 50 km distanta. Un arhipelag “de ocazii”. Cred ca-i timpul sa crestem o generatie care sa-si gaseasca radacinile in sine.

Dumnezeul copiilor

Ce le spunem copiilor despre Dumnezeu

Ultima data cand am calcat intr-o biserica a fost la botezul stelutei. Asta pentru ca-mi place sa cred ca am o relatie mai apropiata cu Dumnezeu, nu doar una de weekend. In loc sa intru in religie pe usile institutiei de resort, traiesc cu usile sufletului meu larg deschise credintei. Deci imi vine greu sa-i explic fetei rastignirea, Invierea si toate celelalte simboluri.

Culmea, i se starnesc curiozitati din astea fix seara tarziu, cand eu m-as inveli in patura protectoare a tacerii, iar ea straluceste pe-ntuneric ca o comoara de insatiabilitate pentru viata. Pe neasteptate, ma pomenesc cu venele mintii incordate de efortul de-a-i aduce la nivel conceptul de Isus, care e jumatate om, jumatate Dumnezeu. Ma asculta fara sa ma intrerupa cand ii spun de Maria, mama lui, care l-a nascut in grajd, printre animale; cand ii spun ca a fost rastignit de oamenii care se temeau de puterea cuvintelor lui asupra celorlalti oameni, cei care abia asteptau sa invete cum sa traiasca dragostea; cand ii spun de mormantul gol, umplut de cea mai buna veste, cea a Invierii. Tace, asculta, absoarbe. Si intervine doar atunci cand ii spun ca, dupa Inaltare, Isus s-a dus sa locuiasca alaturi de tatal sau. “Si cu mami, nu?”, pune ea centrul adevarat universului.

O simt cum cantareste tot ce-i spun, cum analizeaza, cum incearca sa cuprinda si sa inteleaga. Si-i savuroasa in curiozitatea ei:

– Dumnezeu are grija de noi tot timpul, Mara! Pentru ca Dumnezeu nu doarme niciodata!

Cu toata seriozitatea din lume, fara urma de malitiozitate, intreaba inocenta:

-Da’ ce, Dumnezeu e bufnita?!?

L-am simtit atunci pe Dumnezeu razand din tot sufletul si m-am bucurat pentru bucuria lui.

Mai vrei un bebelus, mami?

dana ganja

Noaptea tarziu. Steluta culcata langa mine, cu capul pe umarul meu.

– Sa nu mai faci alt bebelus, mami.

Pipai mental cearceaful – eram sigura ca-i ud leoarca de sange, am simtit clar cum a rasucit cutitul in rana.

-Nu mai fac alt bebelus, Mara…

Ceva din vocea mea o face sa-ntrebe:

-Ti-ai dori, mami?

Ii raspund asa cum imi raspund si mie. Cu sinceritate. Ca vreau si ca nu vreau. Ca-mi doresc, dar cred ca-s prea batrana. Adica – acum nu-s batrana, pot face un bebelus. Dar cand ea si cu bebelusul vor fi mari, vom avea nevoie de multi bani pentru o multime de lucruri. Haine, scoala, activitati… Si ca mi-e teama ca n-o sa avem destui bani pentru amandoi.

Ma asculta cu rabdare, fara sa ma intrerupa. Si-apoi imi frange inima:

-Mie nu-mi trebuie bani, mami. Imi iau din casa mea de marcat.

Greutatea capului ei mic pe umarul meu imi alina si-mi starneste durerea celuilalt umar, cel singur si gol.

Si mai tarziu in noapte, tatal stelutei si cu mine ne strangem in brate ca niste naufragiati si plangem amandoi lipsa noastra de indrazneala si teama de-a strica binecuvantarea pe care o avem dorindu-ne mai mult.

Soarecele de biblioteca la mall

carti ilustrate pentru copii

Am pornit la cautat de rochie-de-mers-la-nunta fara nici o tragere de inima. Stiam ca, la silueta mea 4XL (5XL?) nu ma pot astepta decat la rochii batranicioase, cu dantelute si perle de plastic, din materiale stralucitoare, in care arat ca ambalata in folie stretch, neaparat cu vreo 10-15 ani mai batrana. Ca sa evit din capul locului astfel de catastrofe, am intrat in primul magazin cerand ceva midi, nu negru, nu lucios, nu transpiracios, fara paiete. Si-am primit ceva verde – frumos!, care-acopera-tot, cu un croi sui, promitator. Am iesit din cabina de proba cu un zambet pe care nu mi-l puteam abtine si vanzatoarei ii sclipeau deja in ochi marunteii comisionului. Asta pana cand i-am spus ca, daca eram negresa, as fi fost excelent imbracata pentru o cantareata de gospell.