Fără falsă modestie: talentul nu se învaţă! Îl ai sau nu-l ai. Dar te poţi strădui să devii un copywriter decent, ba chiar bun, dacă ţii cont de câteva idei:
Unii oameni toarnă de două ori pe zi bobiţe în bolurile câinilor, pisicilor ori papagalilor. Dimineaţa şi seara, Claudia îşi hrăneşte maiaua. Şi, din ea, hrăneşte o mână de oameni care vin chiar din oraş şi conduc împotriva traficului doar ca să cumpere pâinea cu maia. Pâinea ancestrală.
“După ce ţi-am rupt a patra oară foaia din caietul de caligrafie, ţi-am tras o palmă. Te-ai uitat la mine cu o privire care m-a făcut să-mi jur că mai bine-mi pică mâinile decât să mai ridic vreuna asupra ta”. Mama era tânără, spăla pe jos prin bucătărie şi îmi urmărea temele după ce ieşise din schimbul de noapte. Eu nici nu ţin minte momentul, deci n-am ce ierta. Dar din bătăile pe care nu mi le-a dat am învăţat că problemele se rezolvă altfel.
.
“Dacă trecea de ora patru, cinci după-masa şi tata nu ajungea acasă, luam pe mine toţi pantalonii disponibili. Chiar dacă era vară! Ştiam că mă aşteaptă încă o bătaie. Indiferent de motiv…” Tatăl lui era şi el destul de tânăr, avea o mână la fel de grea ca şi munca. Dar bătăile pe care i le-a dat l-au învăţat că loviturile nu rezolvă nimic. Ba dimpotrivă!
Şi-atunci cum se face că, deşi suntem doi părinţi care refuzăm bătaia ca unealtă de disciplinare, ne trezim uneori ameninţând cu pedepse care nu se materializează? Desigur că interzicerea îngheţatei până la sentimente mai bune faţă de spălatul pe dinţi nu se compară cu 5 lovituri cu furtunul maşinii de spălat. Dar de ce e pedeapsa atât de tentantă?
Când spun “…îmi fac munca de acasă”, unica reacţie implicită e “mvaaaai, ce faaaaain!…” Anunţ pentru toată lumea care strecoară printre dinţi invidia deghizată în felicitare: nu vă lăsaţi furaţi de mirajul lui “de acasă”, şi pentru un freelancer accentul cade pe “lucrez”!
Autodenunţ: din nedoritoare de copii, m-am trezit dintr-o dată luptătoare fanatică împotriva lui “nu”. Mi-am dat seama că ceva nu e 100% în regulă când am auzit-o pe steluţă reinventând vocabularul – nesoare, nefrunze… Şi m-am trezit la realitate când am început să citesc despre puterea formatoare a limitelor. Chiar şi a celor care încep cu “nu”. Îmi este încă foarte greu să discern rapid între pedeapsă şi consecinţă. Şi-mi pun speranţele în conferinţa susţinută de Aletha Solter pe 9 iunie 2018, ca să mă lămuresc şi să prind curaj.
Din spatele foliei în care era închisă cartea, negrul copertei era chiar mai adânc. Cele câteva rânduri de pe verso mi-au promis că va fi o poveste palpitantă. Habar n-aveam că voi citi “Întunericul” cu sufletul la gură!
Dacă ai crescut într-o familie în care spălau şi lipeau pe faianţă pungile de lapte, iar acum mori de foame în timp ce mâncarea ţi se strică în frigider, înseamnă că nu ştii ce să faci cu experienţa de prepper a mamei tale. Păi nu-i păcat?
Pe 15 ianuarie intram în program. Concluzia mea după 10 săptămâni ? Food coach-ul n-a făcut nimic. Eu am făcut totul!
Hai, mamă!… Adu-mi lapte de pasăre cu stafide și vino cu mine la duș. În spitalul ăsta nu-i decât o cabină, și aia fără perdea. Uite, mamă, cu ce hemoroid m-am pricopsit azi-dimineață, când am născut…
Hai, mamă!… Vino să dormi la noi peste noapte. Suntem doar noi două. Nu trebuie să faci nimic altceva decât să sforăi sfios într-un pat care nu-i patul tău de acasă, dar știu că n-ai să zici nimic despre asta. Faci totul pentru că te știu aproape de mine.
Pe Raluca de la Ecoruralis e uşor să o judeci greşit la prima vedere. Brunetă, cu tenul măsliniu şi cu un tatuaj colorat şi vizibil pe ceafă pare departe de stereotipul omului care lucrează pentru a salva planeta. Asta până când deschide gura şi faptul că e mangalioată (man-ga-li-oa-tă din Man-ga-li-a) e de departe printre cele mai puţin interesante lucruri care-i ies din minte.
