Mo e un elefănţel căruia viaţa îi face o operaţie pe inimă deschisă. În urma camionului ce-o duce pe mama lui spre un circ ambulant, Mo rămâne cu O. Cu sunetul regretului, al uimirii, al curajului fricos, al singurătăţii cu ecou, al furiei îndreptăţite. Rămâne cu un sunet-sentiment. E singur cu un sine mare, rotund si vocal.
Mo caută prieteni care să vorbească limba lui şi dă peste babuini care-şi fac din W acoperiş în caz de ploaie, leagăn ori muscofoane – dacă agăţi la capetele lui W muşte cântăreţe ai distracţie maximă două săptămâni, garantat. Cu capetele îndesate între difuzoare, maimuţele pun toata puterea fricii lor în zeflemea. Nu o vor O, e prăpădită şi demodată. E not cool.
Şi mai dă peste nişte leoparzi sarcastici care fac din Z-ul lor motociclete de pe care vânează. Iar când nu-şi înfig colţii în gâtul prăzii, îşi înfig dispreţul în aortele sentimentalilor. La fel ca babuinii, şi ei defilează cu consoane-instrument.
Când eşti un elefant născut cu o trompă anatomic conformată pentru a emite lungi şiruri de O, n-ai cum să-ţi faci prieteni în lumea consoanelor fricative. Şi când eşti încă mic, n-ai nici cum să ştii că singurul prieten adevărat cu care-l poţi împărţi pe O-ul inimii eşti chiar tu. Aşa că Mo, copleşit de greutatea de aură a lui O, se aruncă pe sine, cu toata furia si dezamăgirea, în oglinda lacului.
Şi aşa începe o poveste de iubire. Cea faţă de sine. Luna nu-i decât o altă formă de O pentru dialogul interior.
Nu ştiu dacă „O poveste de iubire” este, întradevăr, o poveste pentru copii. Ei îşi vor lua din ea cât pot duce despre cât de greu este să legi prietenii şi despre cât de preţioase sunt legăturile pe care reuşeşti, totuşi, să le faci. Înclin să cred că nu-s descurajaţi de abstracţiunile sunetelor şi că intuiesc că lui Mo i-ar fi fost la fel de greu şi dacă ar fi cărat după el clasicul iepuraş de pluş.
Eu o simt ca pe o poveste ce-şi dezvăluie pe de-a-ntregul tâlcul doar oamenilor mari. Şi doar atunci când aceştia nu se simt caraghioşi – de parcă le-ar fi crescut o trompă – atunci când îşi găsesc intonaţia pentru O şi când îşi amplifică sentimentele în cutia de rezonanţă a coastelor sub pretextul lecturii pentru cei mici.
„O poveste de iubire” este scrisă fenomenal de Victoria Pătraşcu şi ilustrată magistral de Veronica Neacşu. Cartea este publicată de Editura Cartier în colecţia Cartier codobelc şi poate fi comandată onlie direct la editură sau cumpărată din Librăriile Cartier.
No Comments