Webstock e un eveniment castigator pentru novicii din social media si pentru marile corporatii. In cazul in care, ca si mine, n-ai nici exercitiul complezentelor in materie de socializare, e doar pierdere de vreme.

N-o sa mai merg la Webstock pentru ca:

• E genul de eveniment extensiv, cu un maraton de micro-conferinte in care numerosii vorbitori pot aduce maxim micro-contributii la pregatirea aspirantilor la succes. Accentul major al interventiilor a fost pe povestile de succes irepetabile, in rest lipsa timpului a fost scuza cea mai facila pentru fuserirea sectiunilor cu recomandari implementabile in masa.
• Lista de proiecte nominalizate la Webstock Awards a creat impresia unei egalitati de sanse, dar gala a facut evident faptul ca proiectele mici au avut parte de o falsa recunoastere. Admit ca speculez, dar ceva imi spune ca au ajuns pe listele de nominalizari absolut toate proiectele propuse, probabil de dragul de a le oferi sponsorilor o promovare nediferentiata, nesegmentata si strict cantitativa, in totala contradictie cu sfaturile date de vorbitori auditoriului de la conferinte.
• Lista de castigatori de la cele 12 categorii se suprapune in mod evident cu o parte din sponsorii evenimentului, majoritatea covarsitoare a proiectelor castigatoare fiind ale unor companii mari, cu echipe interne generoase, bugete pe masura si in parteneriat cu agentii de publicitate.
• Cu minuscule exceptii, proiectele castigatoare sunt mecanisme de vanzare. Faptul ca proiectele unor bloggeri de parenting au fost incluse in aceleasi categorii face situatia stanjenitoare pentru oricine are un minim de discernamant. Au fost puse alaturi proiecte cu resurse mici, dar cu ambitii mari la nivel de educatie, de principii si de valori si proiecte care au inovat instrumente de varat pe gatul platitorului produse si servicii pentru care nu exista nevoi reale, doar rusinea tangibila de a nu fi aliniat tendintelor.
• Nu sunt si nici n-am sanse sa fiu blogger si influencer. Scriu pentru mine – pentru ca scrisul e felul in care invat. Accidental, sunt uneori citita de oameni ca mine: autoizolatii social, mantuitii de consumerism, cautatorii de ritmuri, nu de trenduri, agonisitorii de sine. Genul de oameni a caror solidaritate nu apare in comment-uri ori share-uri, ci se vede atunci cand apar din tacere, pun mana si fac. Oamenii care inchid apa la robinetul din baia benzinariei cat timp se sapunesc pe maini, perfect constienti ca gestul lor nu schimba cu nimic lumea in bine, dar la fel de constienti ca risipa lor fara martori i-ar schimba pe ei in rau. Oamenii care-si hibrideaza viata cu cele cateva actiuni de masa obligatorii, traind in rest ca o specie aparte, fara gregaritate, suficienti lor insisi. Oamenilor de genul asta n-ai cum sa le vinzi ceva, poti maxim sa le propui, cu conditia sa ai de dat ceva cu adevarat valoros pentru cei care considera trendurile ceva dispensabil. Uite-asa se da naibii iluzia monetizarii gandurilor din online…

Nu-i vorba, am vazut si auzit niste oameni care impun respect pentru ca au profesionalismul de a munci si la evenimente de fatada. Mi-a mers la suflet Alex Galmeanu, care zicea ca diferenta intre un apasator-pe-butonul-camerei-foto si un fotograf e aceea ca fotograful vede cu ochii mintii ceva ce nici lentila celui mai performant aparat nu poate traduce: jocul vietii interioare. In mod surprinzator, arogantul Lucian Mandruta mi-a castigat simpatia prin asumarea publica a urii, a incapacitatii de a retine in el ideile pe care le face publice, instigarea vadita: „Nu-i suficient sa mergi la vot. Candideaza!” Mi-a placut si actorul Marius Manole, care si-a retezat singur figurile de boem, si-a impus un program de lucru proletar si si-a asumat responsabilitatea de a imbunatati mizeriile de emisiuni de la posturile publice incercand sa-i transfere uneia din eleganta si nobletea sa. M-a impresionat Cristina Bazavan si evidenta ei documentare jurnalistica minutioasa, care i-a permis sa construiasca strategic discutiile cu oamenii pe care ii intervieva in direct, spre folosul audientei si spre deosebire de alti moderatori, care or fi crezut ca brandul lor personal ii va scuti de la a da mai mult publicului decat munca de suport uman pentru microfon.

Una peste alta, cei 900 de km de drum inutil si cele 12 ore de maraton publicitar din care am cernut cateva informatii utile fac din Webstock un eveniment la care n-am sa mai particip nici in calitate de vorbitor.

Comments

comments