• Sa fie educative: sa explice cald si frumos tot felul de concepte, care sa ofere materie prima pentru procesat ganduri si purtat dialoguri. De exemplu, care e treaba cu salutatul, la ce-i bun sportul, de ce e bine sa te speli pe maini, de ce ocrotim animalele. Si mai bine – cum se cheama toate trairile care-i iau mintea si inima cu asalt si cum e de trait cu ele. Notiuni care sa o faca sa se simta bine in sine si printre oameni, neaparat in aceasta ordine.
• Sa spuna o poveste frumoasa: cartile pentru copii nu trebuie sa fie doar niste manuale de instructiuni si niste colectii de regulamente ilustrate, pe care sa le citesc cu glas pedagogic. Ma prind cel mai mult cartile cu aventuri care insufla curaj, cu nazbatii copilaresti, cu calatorii imaginare strict de-amorul explorarii. Daca povestea indrazneste sa aiba si un strop de umor, ma declar cucerita.
• Sa nareze coerent: cand steluta alege sa-i citesc o carte – in loc de “fugi dupa mine”, “povesteste-mi de cand erai mica” sau “fii tu liftierul parcarii de lemn”, ma simt mantuita! Salvata de la eforturi intelectuale si fizice. Cititul e cea mai usoara varianta de conectare. De aceea astept ca povestea sa decurga firesc, logic, fara sa ma transforme pe mine in nota de subsol care sa explice de ce bufnita care ia cuvantul pe prima pagina apare in ilustratie doar in a 3-a, ori sa inserez rapid numele animalului adecvat in formularea incorecta “rapid ca un homar”, ori sa explic o situatie haioasa care si-a pierdut umorul in timpul traducerii pline de lehamite.
• Sa spuna povestea intr-o limba romana corecta si bogata: nu-i ca si cum steluta ar baga de seama scrierea cu/fara cratima sau cu tirajul regulamentar de “i”, dar o carte agramata ma face sa-mi pierd respectul si increderea in valoarea ei. Corectitudinea gramaticala este, totusi, o conditie necesara, dar nu suficienta. Ador cartile care indraznesc sa contina exprimari din afara vocabularului comun de 200 de cuvinte si au curajul nebunesc de a alege cuvinte de mare finete si precizie. E drept, orice copil intelege ca “vrum-vrum” e o masina, dar ce univers bogat poti construi cu “masina”, “autoturism”, “autovehicul”, “dubita”, “utilitara”.
• Sa fie ilustrate cu har: ilustratia adauga cuvintelor propria-i poveste, punand in culori mesajul esential al cartii si inserand cu talent si un umor solidar cu adultul elemente care nu apar in text, dar care il sustin si-l fac mai consistent. Mi se pare delicios felul in care Joelle Tourlonais ilustreaza, de exemplu, Prima Monstrulina. Dupa ce i-am citit de doua-trei ori povestea, i-am aratat stelutei cum o traiesc jucariile Miei. Atat i-a trebuit, sa le vada cum se tin strans in brate, in vreme ce tatal descrie monstrul, si-apoi le-a regasit pe toate paginile urmatoare, plina de curiozitate si indraznind propriile-i raspunsuri.
• Sa fie inteligent tehnoredactata: cred cu tarie ca un tehnoredactor bun e un sufleur care transforma parintele in cel mai strasnic actor. Exista atat de multe posibilitati grafice de a indica intonatia, de a introduce vizual pauzele firesti de vorbire, de a pune accentul, de a juca roluri! Din pacate, cele mai multe carti care mi-au cazut in mana au textul pus cu aceeasi implicare cu care se tehnoredacteaza prospectele pentru medicamente. Uneori, parca de-a dreptul cu rea-vointa: litere negre peste zone de ilustratie inchise la culoare, artificii de paginare care merg contra sensului de citire, jocuri de corpuri de litera nejustificate, lipsa spatiului intre paragrafe. Si – cel mai grav din punctul meu de vedere – diacritice din alte familii de fonturi. E ca si cum m-as intalni cu Dalai Lama si nu i-as putea sorbi cuvintele pline de intelepciune din cauza ca-mi vorbeste cu patrunjel ramas intre dinti.
• Sa fie un obiect frumos si durabil: coperta cartonata zdravana – prilej numai bun de cotor cat mai generos, pentru bibliotecile in care cartile sunt asezate clasic, cu cotorul la vedere; file groase si cretate – pentru ca, de cele mai multe ori, se citeste seara, la lumina artificiala si e obositor daca se reflecta in luciul paginilor (cred ca editura care tipareste cartea cu pagini de repertoar, usor de intors si de catre copii, o sa aiba vanzari record); fascicule bine fixate de coperta – ca sa reziste lecturilor mai multor generatii.
  Una peste alta, cartile ilustrate pentru copii trebuie sa placa, inainte de toate, parintilor. Ceea ce nu inseamna obligatoriu ca le vor placea si celor mici. Dar mai bine sa va refuze o carte buna decat sa va ceara pana la obsesie una rea 🙂

Comments

comments