Ziua are 24 de ore. Cam 4 – 5 ajung pentru somn.
Dimineata vine ca imaginea pe un tv alb-negru, pe lampi. Deschid ochii si-mi vad camera ca pe un fototapet. Adica, 2D. Dupa o vreme nesfarsita, lucrurile comuta spre pozitiile lor firesti, spatiul capata si cea de-a treia dimensiune si ma ridic din pat. Constat ca merg serpeste prin incapere, desi am lucruri putine, plasate anume ca sa nu-mi stea in cale. Patinez spre bucatarie, unde intorc pasional sarutul negru al cafelei. Aprind bricheta – sunetul ala e ca un foc de arma care da startul intr-o noua cursa – fumul se duce prin cotloanele plamanilor si-mi face mintea sa tuseasca. Gata, creierul isi curata gatul si-mi spune: ai de facut fata urmatoarelor 19 ore.
Ziua trece cum stie ea mai bine, cu toata geografia enervanta a peisajului mioritic deal-vale, deal-vale, pe care nervii mei indelung incercati se dau de-a dura, ca-ntr-un montagne russe. Ma prefac in mercenar – fac ce mi se spune, ce se impune, cu o detasare confortabila, inumana. Si-astept noaptea. Pentru ca ador sa functionez dupa fusul orar al unui alt continent.
Noaptea vine cu constelatii variabile de lumini de faruri si de becuri de iluminat stradal, care se perinda pe bolta parbrizului. Cu mana stanga ramasa rationala, ordonata, activa, pe volan. Cu mana dreapta cuprinsa de un dor fierbinte de tradare, o simt cum mi s-ar desuruba din umar si m-ar abandona, ar fugi sa se alinte, sa-si arcuiasca spinarea, sa-si frece de noul sau stapan botul de pisica nerusinata. Mana mea – degetele, palma, incheietura care ascunde pulsul, antebratul care se articuleaza de brat intr-un punct extrem de sensibil – se dezice de mine, trece granita spre dreapta masinii, se dezbraca la piele si-si savureaza scanteile pe care le starnesc niste degete pornite sa semene furtuna si sa culeaga liniste.
Ajung in faza in care nu mai stiu daca ceea ce gandesc ramane gand sau iese la suprafata, in cuvinte. Prind cateva ore de libertate in care lumile fuzioneaza intr-un fel absolut special si pot sa ma destind. Incerc sa te invat ca putem sa ne luam unul pe altul prin osmoza. Am revelatia lina si calda ca tu esti vacanta mea. Nocturna. Si, ca sa fie clar, iti spun ca mi-ar placea sa am sus, pe masina, un display negru-portocaliu pe care sa afisez „mi-e atat de bine”.
Se apropie primavara. Se mareste ziua. Hai sa plecam la Polul Sud, pentru o intreaga noapte polara.
No Comments