Loading...

Stimati producatori de articole pentru copii

Haine, patut, carucior si scaun de masa copii

Alo, sunteți Fabrica de Hăinuțe pentru Bebeluși? Buna ziua, vreau si eu sa stiu daca aveți in colecția de anul asta salopete cu telecomanda si body-uri cu comanda vocala. Cum adică îmi arde de glume? Mie? Dar pantalonasii aia cu elastic îngust si strâmt in dușmănie pe care ii vindeți ce-s? Va zic eu: o gluma sinistra! Posibil sa nu fi aflat inca, dar bebelușii sunt așa, ca niste sarmale rasucite, dar neimpachetate la capete. Nu le trebuie decat o mica apasare pe burtica si-si revărsa conținutul pe ambele parti. Si voi visați elastice pentru talie?! Si gulerasele… Of, Dumnezeule, prichindeii ăștia au gatul la fel de lung ca un om de zapada, ce le trebuie lor gulerașe? Bagati-va, dom’le, mintile-n cap si dati-mi hăinuțe comode si practice, cu capse pe unde trebuie si fara etichete, ca oricum le tai cum ajung acasă.

Alo? Va rog să-mi faceți legătura la Departamentul de Design pentru Scaunele de Masa pentru Copii! Ah, sunt in pauza de masa… Nu-i nimic, aștept, sigur nu durează mult. Ce mare lucru, mănâncă si gata. Probabil așa se gândesc ca se întâmpla si cu omuleții care cred ca mâncarea e material didactic pentru orele de lucru manual. Pentru ca asta fac piticotii – framanta si îndeasă pireuri si fructe storcite prin toate cutele si crăpăturile posibile. Va spun drept, de când am scaunul asta de masa mi-am perfectionat abilitățile de prestidigitator. Ei na, ce cuvant! Sunt mama, nu retardata! Adevărul e ca, după ce am desfăcut atâtea curelușe, catarame, huse si tăvițe, pot evada cu ochii închiși din orice prinsoare. Dar cred ca va trebui sa scap din cămașă de forță, ca m-ați innebunit cu tot harnașamentul scaunului de la voi. Aflati de la mine: vrem suprafețe plane, unghiuri drepte, materiale lavabile sub jet de apa si cat mai puține complicații, ca faceți scaune de masa, nu șantiere arheologice!.. Poftim? Ce-i ala harnașament?

Buna, as vrea sa comand un pătuț la dumneavoastră si va rog să-mi spuneți la ce greutate rezista salteaua pătuțului. Da, ma rog, salteaua si suportul ei. Cum adică la ce avem de gând să-l folosim? Pai acuma, sincer, daca tot sunteți deschis la interpretări… Eu si soțul meu suntem contorsionisti, adoram sa ne iubim in locuri strâmte si incomode si n-am vrea sa ne accidentam, ca nu ne mai primesc ăștia la circ. Alo? Aloooo!… Na, c-a-nchis. Lăsa, o sa alăptez in patul matrimonial, n-am nevoie de pat pentru bebe.Desi ce fain ne-am fi jucat dimineata, eu si mogâldeața, de-a “cine a dormit in pătuțul meu?’

Jucării inghitibile si contondente, cărucioare cu centuri prea scurte, hăinuțe mulate, cărți cu povesti ingrozitoare – toate par proiectate de o gasca exclusiv masculina de celibatari convinși, care n-au avut nici frați mai mici si, probabil, nici o copilărie prea senina. Daca ar fi sa va rupeți din timpul vostru prețios de mame, ce le-ați recomanda producătorilor de articole pentru copii?

Facebook Comments

Comments

comments

You might also like

No Comments

Leave a Reply