Câteva din puţinele jucării ale steluţei îmi stau pe cap. Chiar dacă ele-s aşezate frumos, pe un dulap. Aşa că m-am gândit să premeditez expulzarea lor într-un scenariu despre generozitate, altruism şi alte atitudini din gama de îngrijire personală a sufletului. Mă şi vedeam în postura de mamă regulamentară, care predă cheia înţelepciunii noii generaţii ce-i creşte-n bătătură. Atâta doar că am căzut singură în groapa pregătită pentru inocentele pluşuri.
– Ştii, îi zic Marei, jucăriile alea cu care nu te joci veci?… Ce-ai zice dacă le-am face cadou unor copii?
Ea inventariază rapid tigrul siberan, căţelul supraponderal şi alte câteva nimicuri despre a căror existenţă aş fi jurat că nu ştie. După cum îi pâlpâie ledurile ochilor, e clar că şi le aminteşte distinct pe fiecare. Inima mea stă pe loc în cele câteva lungi secunde de contabilitate copilărească, apoi ticăie mai departe, inocentă, neştiind ce o aşteaptă.
– Ce copii? vrea să ştie steluţa.
– Copii sărmani, la care nu vine Moş Crăciun, turui eu pe negândite.
N-apuc să-i servesc clişeul de aparenţă altruistă că văd cum se cască o complicaţie inutilă de tipul „făcută cu mâna mea”. Ce-are a face Moşul şi bugetul? Mara ştie că darurile vin de la el, nu de la părinţi. Deci, care-i treaba cu banii ori cu lipsa lor?
Prind privirea lui tac-su şi văd în ea dansul bucuriei – „să te scoată parentingul din nisipurile mişcătoare, eu nu clintesc un deget”. Trag are în piept şi excesul de oxigen aprinde undeva, în creierul meu încurcat, o scânteie.
– Unii copii sunt atât de săraci că n-au nici hârtie, nici creion să-i scrie Moşului, îi spun fetei. Ce să mai zic de tablete ori telefoane mobile… Aşa că, fără scrisoare, Moşul nu ştie de ei. În seara de Crăciun, încarcă sania cu tot ce era trecut pe listele primite şi pleacă să împartă cadouri.
Fiecare copil din lumea asta e o scânteie. O bobiţă de jar, a cărei lumină răzbate prin hornurile caselor şi prin acoperişurile blocurilor, ca să vadă Moşul unde trebuie să se oprească. Toţi copiii au lumina asta, chiar şi cei sărmani. Şi pe ei îi găseşte Moşul. Atâta doar că, din păcate, nu are nimic pregătit pentru ei. Pentru că n-a primit scrisoarea… Ce bine i-ar prinde Moşului câteva cadouri de rezervă, pe care să le aibă în sania lui, în plus faţă de liste!… Ce zici, îi pregătim câteva din jucăriile tale?
Steluţa dă din cap că da şi trecem la următorul subiect. Flacăra mulţumirii de sine arde înaltă în sinea mea. Hai c-am cotit-o elegant, nu numai că facem o bucurie unor copii, dar devenim şi ajutoare ale Moşului, dublă momeală spre responsabilitatea civică, nu-i aşa? Ca să nu fie doar un foc de paie, chiar trebuie să transformăm vorbele în fapte. Să vedem cum!
No Comments