Loading...

Ucenic pentru o zi la pâinea cu maia de la Brutăria Claudia

pâinea cu maia brutaria claudia (8)

Unii oameni toarnă de două ori pe zi bobiţe în bolurile câinilor, pisicilor ori papagalilor. Dimineaţa şi seara, Claudia îşi hrăneşte maiaua. Şi, din ea, hrăneşte o mână de oameni care vin chiar din oraş şi conduc împotriva traficului doar ca să cumpere pâinea cu maia. Pâinea ancestrală.

Nu-i o tradiţie de familie. Una dintre mătuşile Claudiei refuză şi acum să-i guste pâinea, de hotărâtă ce e să uite gustul acrişor al amintirii din copilărie. E relaţia personală pe care brutăreasa autodidactă a crescut-o cu maiaua cea plină de toane. Şi cu sine. Pentru că trebuie să ai un caracter aparte atunci când te încăpăţănezi să frămânţi, să dospeşti, să modelezi şi să coci pâinea cu maia în creierii nopţii, doi ani la rând, numai din bucuria de-aţi cuprinde visul în mână şi de a-l rupe în colţuri pe care să le împarţi cu alţii. Iar Claudia e genul acela de om.

M-a primit într-un ungher administrativ al brutăriei, purtând un sorţ de cânepă făcut de sora ei şi un zâmbet deschis pe deasupra unei priviri pătrunzătoare şi prezente. Mi-a răspuns întrebărilor firesc, necosmetizat, neexersat, fără urmă de judecată sau plictis faţă de abordarea mea pseudo-jurnalistică. Mi-a povestit despre clienţii brutăriei fără vreo fărâmă de falsă importanţă, cu o modestie înnăscută şi rară, deşi ar fi putut strecura picanterii despre unde şi când îşi face concediile high life-ul clujean ori despre istoricul medical de intoleranţe, alergii şi preferinţe ale unor familii cu statut de personalităţi publice. A vorbit mereu despre pâinea fără gluten şi cum a ajuns la o reţetă de care ea însăşi să fie mulţumită, nu despre persoanele anume care i-au cerut-o. A rămas neabătută la apă, făină şi sare, fără să presare în discuţie vreun gram din potenţiatorul de arome al mondenităţilor care vin şi se opresc la ea.

pâinea cu maia brutaria claudia

Oricât am iscodit-o cu întrebări lipsite de creativitate – şi, mi-am dat seama după ce le-am rostit, încărcate de prejudecată – n-am reuşit să o trag în jos. Nu s-a plâns şi ea, ca tot românul, de autorităţi şi de controale. Ba chiar susţine că a avut de învăţat din vizitele funcţionarilor de pe la diverse instituţii. Nu s-a plâns, ca mai tot micul antreprenor, de angajaţi. Îi ia cum sunt, îi ajută să-şi calibreze simţurile la lucrul cu aluatul cu maia, ia ca pe un dat forma personală pe care o dau fiecare brânzoaicelor. Nu ridică pumnul împotriva statului ori a sistemului, nu deşartă bârfe despre oamenii pe care îi plăteşte, n-are nici cea mai mică aplecare spre atitudini de şef. Singurul subiect care o animă cu adevărat e pâinea cu maia – care o bucură atunci când îi iese şi o ambiţionează să reia atunci când nu iese cum se aştepta. Şi patiseria  – despre care vorbeşte cu un entuziasm realist, de om păţit, dar care nu se dă bătut pentru că nu-şi poate drămui curiozitatea şi pasiunea.

Maiaua e un organism viu, meteosensibil şi plin de toane. Pentru că în brutărie i se spune “Mama”, mă aşteptam să fie păstrată într-un fel de Sfânt Graal, într-un mini-sanctuar, nu în prozaicul recipient de plastic pe care mi l-au arătat. Pâinea cu maia, cozonacii, brioşele şi fursecurile au nevoie de zile întregi ca să devină, în ritmul lor natural, de la maia la preferment, la aluat dospit, modelat, odihnit din nou, abia apoi copt. Dar ritualurile acestea ancestrale şi asumarea bucatelor făcute fără grabă nu dau brutăriei aerul monahal la care mă aşteptam. Colegele Claudiei povestesc şi râd în timp de lucrează, telefonul sună, se organizează livrări către companii de IT din oraş, facem o degustare ad-hoc de cozonac cu nucă. E o forfotă firească şi în pas cu vremurile, nici urmă de atitudine snob scacrosantă ori de condescendenţă faţă de muritorii de rând, care n-au onoarea de a coabita cu maiaua.

pâinea cu maia brutaria claudia

pâinea cu maia brutaria claudia
pâinea cu maia brutaria claudia

Singurul gest de teritorialitate al Claudiei este faptul că (încă) refuză să vândă pâine feliată. Nu pentru că utilajul ar fi prea scump ori prea mare pentru spaţiul brutăriei. Nici pentru că ar altera inacceptabil forma ori gustul pâinii. Ci pentru că vrea să le dea clienţilor ei această unică şansă la conştientizarea momentului mesei şi minima prezenţa de spirit pe care o impune mânuirea cuţitului. Şi unora dintre ei, probabil foarte puţini, ocazia de a se pregăti pentru masă nu numai spălându-se pe mâini, ci curăţindu-se şi pe dinăuntru prin semnul crucii făcut cu tăişul pe coaja pâinii.

Spre deosebire de vizita mea de lucru de la Atelierul de Murano, ucenicia mea la brutăria Claudia a fost una pur teoretică. Ştiam că joaca mea cu aluatul viu ar fi însemnat risipă. Am fost foarte mulţumită să ascult, să văd, să miros. Şi să plec de la brutărie simţind că port în braţe nu doar punga cu pâine, chifle şi brioşe pe care mi-a dăruit-o Claudia, ci şi o porţie din maiaua dorinţei de a plămădi neabătută propriile-mi vise.

Facebook Comments

You might also like

No Comments

Leave a Reply