Loading...

Lecţiile bătăii (şi cod de reducere la conferinţa Alethei Solter despre disciplina fără pedepse)

disciplina fara pedespe si recompense 2

“După ce ţi-am rupt a patra oară foaia din caietul de caligrafie, ţi-am tras o palmă. Te-ai uitat la mine cu o privire care m-a făcut să-mi jur că mai bine-mi pică mâinile decât să mai ridic vreuna asupra ta”. Mama era tânără, spăla pe jos prin bucătărie şi îmi urmărea temele după ce ieşise din schimbul de noapte. Eu nici nu ţin minte momentul, deci n-am ce ierta. Dar din bătăile pe care nu mi le-a dat am învăţat că problemele se rezolvă altfel.

.

“Dacă trecea de ora patru, cinci după-masa şi tata nu ajungea acasă, luam pe mine toţi pantalonii disponibili. Chiar dacă era vară! Ştiam că mă aşteaptă încă o bătaie. Indiferent de motiv…” Tatăl lui era şi el destul de tânăr, avea o mână la fel de grea ca şi munca. Dar bătăile pe care i le-a dat l-au învăţat că loviturile nu rezolvă nimic. Ba dimpotrivă!

Şi-atunci cum se face că, deşi suntem doi părinţi care refuzăm bătaia ca unealtă de disciplinare, ne trezim uneori ameninţând cu pedepse care nu se materializează? Desigur că interzicerea îngheţatei până la sentimente mai bune faţă de spălatul pe dinţi nu se compară cu 5 lovituri cu furtunul maşinii de spălat. Dar de ce e pedeapsa atât de tentantă?

Pentru că, la mine, cel puţin, pedeapsa e o formă de autoapărare. Mă satur să mă aud boscorodind ca o moară stricată “încalţă-te”, “ia-ţi papucii”, “vezi că e rece pe gresie”, “ia-ţi papucii ACUM!”. Mă satur să mă aud explicând, argumentând, refăcând demonstraţii deja făcute, într-un crescendo obositor, care e evident că-i trece pe lângă urechi şi cade-n nepăsare. Mă satur de mine mama-balaur, care scoate flăcări de nas şi-şi pârjoleşte şi părerea despre sine în timp ce face asta. Dar nu ştiu cum să mă fac ascultată încă din stadiul de somaţie şi mă pomenesc trăgând. “Doar ţi-am spus SĂ TE ÎNCALŢI! Normal că aluneci desculţă pe gresia udă! N-ai decât să stai sa plângi!”

Ea plânge şi eu clocotesc de resentimente faţă de ea, pentru că m-a golit de răbdare până la zaţul pedepsei prin retragerea iubirii.

Teoria despre disciplina fără pedeapsă

Pentru ca-n viaţă să fie ca-n regulamentul de parenting, trebuie:

  • timp de calitate cu copilul – 100% atenţie, 100% prezenţă în moment până se convinge că eşti a lui şi nu te dezici nici când îţi dă picioare-n gură în toiul jocului, nici când îţi cere entuziasm neştirbit pentru rolul pe care ţi-l impune pentru a milioana oară
  • conectare – urechea-pâlnie cu gură largă, inima-rezervor fermecat, mintea echilibrată şi pozitivă, ca să demonstrezi că auzi, că îţi pasă, ca poţi să-i duci greul orice ar fi
  • satisfacerea la timp a nevoilor – apă, hrană, odihnă când trebuie, ca un fel de bromură care previne tantrumurile cu motive fiziologice şi dragoste necondiţionată tot timpul
  • blândeţe şi fermitate în trasarea limitelor – adică să excelezi ca un maestru zen pe repeat, reiterând decalogul familiei cu acelaşi calm la fiecare tentativă sau reuşită de încălcare a lui
  • discernământ impecabil între pedeapsă şi consecinţă – plus capacitatea de a explica diferenţele dintre ele pe înţelesul copilului care te-a scos din răbdări
  • timp de refacere pentru sine – să observi că paharul emoţional ţi-e gol înainte de-a rămâne pe uscat şi să-l umpli cu o carte, o ieşeală ori o porţie dublă de cornată, ca să nu-l spargi în capul copilului din dotare

Practica disciplinei fără pedeapsă

Pentru că life happens, la noi timpul de calitate e rar, din lipsă de energie părinţească, conectarea tinde să devină permisivitate excesivă şi, după 4 ani de izolare socială şi în interiorul cuplului, ne permitem uneori să ne culcăm toţi trei după 11 seara, ca să mai prindem o întâlnire cu puţinii prieteni pe care îi avem. Discernământul cere un exerciţiu şi o viteză de analiză care dau greş uneori şi aceeaşi permisivitate de mai sus transformă chiar şi consecinţa logică într-o potenţială pedaepsă, de care ne ferim dezastruos de mult. Timpul pentru sine?… Are caracter de acordare de prim ajutor – se întâmplă rar, în situaţii de urgenţă şi ameliorează, dar nu vindecă. Deci, recidivăm!

Şi-atunci, de ce ţinem cu dinţii de un principiu care ne scapă uneori?

Pentru că suntem oameni şi oamenii greşesc. Pentru că eu încep să mă specializez în a da lecţii de viaţă fix din reparatul greşelilor. Şi pentru că, aşa cum zice şi Aletha Solter, o pedeapsă nu-i învaţă pe oameni cum să nu mai greşească, ci cum să nu mai facă greşeala de a ajunge fi prinşi şi pedepsiţi.

conferinta aletha sother cluj 9 iunie 2018

Aşa cum te anunţam şi aici, Aletha Solter vine la Cluj pe 9 iunie 2018 cu #conferinţa de parenting “Disciplina fără pedepse şi recompense”. Folosind codul #danaganja în mesajul prin care te înscrii la eveniment, ai preţul preferenţial de doar 250 lei, în loc de 330 lei. Să-ţi fie de folos!

Facebook Comments

Comments

comments

You might also like

No Comments

Leave a Reply