Loading...

Aletha Solter şi conferinţa despre terenul minat dintre pedeapsă şi consecinţă

conferinta aletha sother cluj 9 iunie 2018

Autodenunţ: din nedoritoare de copii, m-am trezit dintr-o dată luptătoare fanatică împotriva lui “nu”. Mi-am dat seama că ceva nu e 100% în regulă când am auzit-o pe steluţă reinventând vocabularul – nesoare, nefrunze… Şi m-am trezit la realitate când am început să citesc despre puterea formatoare a limitelor. Chiar şi a celor care încep cu “nu”. Îmi este încă foarte greu să discern rapid între pedeapsă şi consecinţă. Şi-mi pun speranţele în conferinţa susţinută de Aletha Solter pe 9 iunie 2018, ca să mă lămuresc şi să prind curaj.

pedepse si recompense

Cumva, cărţile scrise de Aletha Solter nu mi-au ajuns încă în mână. Le-am tot auzit pomenite, recomandate şi validate de părinţi cu ale căror principii de viaţă rezonez. Titlurile “Jocul ataşamentului” şi “Lacrimi şi crize de furie” erau printre recomandările de top ale parenting coach-ului la ale cărui cursuri am fost şi pe care îl urmăresc şi acum. Deşi n-am urmărit îndeaproape nici filosofia de Aware Parenting pe care o promovează, cred că sunt exact în momentul în care sunt pregătită să o ascult, am nevoie să găsesc firul roşu dintre recompensă şi recunoştinţă şi să o aud cu minte proaspătă, absorbindu-i cuvintele ca pe ceva nou.

De ce să mergi şi tu la conferinţa “Disciplină fără pedepse şi recompense”?

Pentru că Aletha Solter le va vorbi părinţilor, educatorilor, profesorilor, terapeuţilor şi oricăror persoane implicate în interacţiunea cu copiii de 0 – 12 ani despre:

  • cele 3 motive care stau la baza comportamentelor problematice ale copiilor şi abordarea optimă pentru soluţionarea lor
  • tehnici şi mijloace de atragere a cooperării copiilor
  • moduri inedite de a folosi jocul, timpul special și alte tehnici de rezolvare a conflictelor
  • felul în care trasăm limite ferme, constructive şi sănătoase în paralel cu încurajarea şi cultivarea unei relaţii părinte-copil bazate pe iubire profundă şi conectare reală

Sunt sigură că vom afla informaţii valoroase, pe care le vom integra într-o formulă adaptată personalităţii familiei noastre! Dacă eşti şi tu sigură de asta şi vrei să participi la eveniment, am bucuria să îţi pot înlesni accesul la conferinţă! Menţionând codul de reducere #danaganja în secţiunea “mesaj” a formularului de înscriere la eveniment, vei avea tariful preferenţial de doar 250 lei/persoană, faţă de preţul standard de 330 lei /persoană.

Ne vedem pe 9 iunie la conferinţa cu Aletha Solter!

 

Facebook Comments

Comments

comments

You might also like

No Comments

Leave a Reply