Loading...

Food coaching e pentru cei care n-au voinţă “producţie proprie”. Sau nu…?!

food coaching

“Food coaching... Serios?! Adică nici măcar un nutriţionist cu patalama şi diplome înrămate deasupra cântarului pentru obezi? Şi ce crezi c-o să te-nveţe?…” Nu mă aştept să mă înveţe nimic. Sper să mă îndrume să pun în practică ce ştiu deja!

Fac echipă cu un food coach pentru că mi-am descoperit o poftă de viaţă care depăşeşte neregulamentar speranţa de viaţă pe care mi-o permite greutatea actuală. Vreau să-i pot pune bărbatului picioarele pe umeri până spre penultimul cupon de pensie, fără să fiu nevoită să-mi deşurubez tijele din şolduri pentru asta. Vreau să-mi îndeplinesc toate fanteziile agrare cu roşii, castraveţi şi alte zarzavele fără să mor de ciudă că burta nu-mi permite să mă aplec suficient ca să culeg roadele. Vreau să răpesc nepotul ori nepoata extraordinară pe care mi-o  va face, negreşit, fata mea, fără să-mi sară inima şi două stenturi dintre coaste când mă aleargă puştoaica ori o frustrată “cealaltă bunică”.

Recunosc: mă încântă consecinţa firească a unor apucături alimentare cu o mai mare doză de respect de sine, dar nu slăbitul e principalul motiv. N-a funcţionat până acum şi încep să fiu prea încântată de mine încât să depun armele albe ale tacâmurilor doar pentru talia de viespe a ciorii de pe gard.

Ce aştept de la food coaching? Sper ca cele 10 săptămâni de practică supravegheată să mă convingă definitiv că pot să practic ceea ce ştiu deja despre obiceiurile alimentare sănătoase. Schimbarea majoră la care sper e în curburile creierului – să nu mai fiu surprinsă zilnic, de minim 3 ori pe zi, de faptul că mi se face foame şi să anticipez fiecare moment inevitabil al mesei cu soluţii pe care să le pot servi, cu un sentiment curat de siguranţă şi legitimitate, şi steluţei de 4 ani. Reuşind asta, n-am dubii că şi curbele corpului se vor schimba.

Food coaching pare a fi despre mâncare, pentru că împleteşte graţios predictibilitatea adusă de planul de mese întocmit pe o săptămână în avans cu calmul imperturbabil al posesoarei de liste de cumpărături şi cu entuziasmul gurmandei care ştie ca premeditarea bunătăţilor o scapă biscuiţii cu lapte, veşnica soluţie de criză. Totul în proporţii care fericesc tubul digestiv, papilele gustative şi bugetul.

Dar food coaching e mai puţin despre mâncare şi mai mult despre mine. În vreme ce mă spălam pe cap – muuulte idei bune vin tiptil pe unde theta fix sub duş – am avut revelaţia că n-am aflat nimic nou din prima întâlnire. Nu tu ingrediente magice, nu tu pastile minune, nu tu hrană cu calorii negative… Nimic spectaculos, nimic inaccesibil, nimic secret. Până şi proporţia de nutrienţi din “farfuria ideală” propusă de food coach este un model care face parte din educaţia alimentară practicată de guverne din ţările care-şi reduc cheltuielile cu sistemul sanitar investind în prevenţie.

Dar această primă întâlnire mi-a confirmat că am voinţa necesară – “sănătoşi şi mobili până la adânci bătrâneţi” – şi am în dotare toate instrumentele necesare pentru a pedala spre gloriosul finish chiar şi când desprind roţile ajutătoare ale food coachingului.

Mă cunosc suficient de bine ca să ştiu că-s berbecul nerăbdător care are nevoie periodic să fie apucat de coarne şi readus cu roţile pe linia corectă. Cineva voluntar la tras şuturi de avansare?… 🙂

Facebook Comments

Comments

comments

You might also like

No Comments

Leave a Reply