Loading...

Diferenta dintre ‘a articula’ si ‘a exprima’ – sau de ce ma incapatanez sa scriu pentru fanii DEX-ului

diferenta dintre a articula si a exprima

Formuleaza propozitii scurte. Foloseste cuvinte uzuale. Formateaza textul pentru citirea in diagonala. Evita metaforele. Presara generos romgleza. Compune scurt, concis si impersonal. Da. Mura. In. Gura. Scrie pentru mase!

E o mare diferenta intre “a articula” si a “exprima”. “Au!” inseamna “ma doare!”. Dar simpla articulare este doar o constatare nereprimata a unei consecinte, in vreme ce exprimarea durerii condenseaza in ea analiza intensitatii senzatiei si luarea unei atitudini. Asa ca aleg sa scriu pentru cei care prefera sa se exprime.

Imi dau seama ca nu-i un sport comod. Dar nu pot si nici nu vreau sa pot pricepe de ce gimnastica mintii ar trebui sa fie schematizata la propozitii neobositoare de abecedar, mai ales atunci cand ma adresez unor adulti care au prins inca era permiselor la biblioteca. Nu vad de ce as servi afirmatii de tabloid unor oameni care pretind de la sine capacitatea de a transmite un set de valori si de principii seculare copiilor mici pe care ii cresc. Nu pricep de ce am vorbi intre noi in formulari semi-onomatopeice, acceptand cu o usoara aroganta faptul ca suntem atat de ocupati, incat nu putem acorda intreaga atentie subiectelor pe care le-am declarat public de interes major, in timp ce am pretinde copiilor nostri atentie la detalii, capacitatea de a sesiza nuante, discernamant intre sensul denotativ si conotatiile cuvintelor, abilitatea de a surprinde si de a interpreta corect umorul de limbaj, exercitiul construirii unei argumentatii si ordonarea logica a demonstratiei ei.

Am un prea mare respect pentru limba si o prea mare afinitate pentru limbaj pentru a aplica din convingere reteta aceasta infailibila de a mana lucrativ consumatori de informatie nomazi. Cred prea mult in nevoia de a-i recunoaste vocabularului utilitatea si puterea pentru a-l reduce la o forma schematica de trusa de prim ajutor in interactiunile verbale ori scrise cu ceilalti. Sunt prea obisnuita sa manuiesc cu virtuozitate chirurgicala cuvintele transformate in instrumente de precizie pentru a le reduce la sensul lor denotativ si la numirea exclusiva a nevoilor primare. Scriu si vorbesc pentru a investiga idei si a schimba opinii constiente, pentru reactiile viscerale ne sunt suficiente tuturor semnele pe care le putem face cu mana.

Am convingerea de nestramutat ca o buna manuire a limbajului este o conditie necesara, chiar daca nu suficienta, pentru autocunoastere. Si pentru exprimare – chiar si cea fata de sine. Numai identificand si numind limitele si suprapunerile partiale dintre trairi poti intelege ceea ce traiesti. Si numai stapanind cuvintele cu toate nuantele lor iti poti reprezenta constient diferenta infinitezimala intre tristete, nostalgie, dor, dezamagire, mahnire, de exemplu. Diagnosticarea precisa si fina aduce necunoscutul sub control.

Nu resimt ca pe o pierdere cititorul care abandoneaza scrisul meu, pentru ca-i prea stufos dupa criteriile comunicarii din socialul online. Dar simt ca pe un castig veritabil interlocutorul care alege sa parcurga si sa discearna. Si ma simt rasplatita de fiecare data cand coregrafia jocurilor mele de cuvinte aprinde lumina satisfactiei de-a fi inteles in ochii celorlalti. Pentru ca acestia sunt oamenii cu care vreau sa comunic – cei care pot urmari o argumentatie, cei care respecta un stil personal, cei care opereaza cu un repertoriu de simboluri similar, cei care au mintea mobila si elastica, cei care introspecteaza asumat si exprima curajos.

Mai am convingerea ca sportul acesta extrem se practica de prea putini oameni, de prea putine ori. Si ne trezim ca purtam in noi un ghem mereu reconfigurat de trairi, impresii si senzatii care, nerostite, ne raman in gat ca un nod ce ne impiedica sa ne exprimam. Ori ca asteptam salvarea utopica a telepatiei pentru ca cineva din afara sa inteleaga mai bine ceea ce nu putem pune in cuvinte dinauntrul nostru. Si mutenia asta impusa de lipsa aparatului exprimarii refuleaza in asteptari nerealiste, intr-o incercare dureroasa de a scoate aschia din deget cu pensa de intors micii pe gratar.

Cand scriu pentru mine, nu aplic reteta textelor comerciale. Pentru ca scriu pentru oameni, nu pentru consumatori. Si scriu pentru cei care, daca nu aleg bazine de inot mai scurte, terenuri de tenis mai mici si cosuri de baschet mai scunde, nu vor alege niciodata sa-si antreneze mintea altundeva decat in terenul olimpic al capacitatii de exprimare.

Facebook Comments

Comments

comments

You might also like

No Comments

Leave a Reply